În 10 mai 2023, la Sibiu, am continuat seria activităților dedicate Zilei Europei, printr-un eveniment internațional la care au participat reprezentați din 8 state membre ale Uniunii Europene, alături de tinerii bucătari ai Colegiului  Economic din Sibiu și reprezentanții Primăriei municipiului. În cadrul proiectului Europe Direct Regiunea Centru, coordonat de ADR Centru, activitatea ”Europa in farfurie” a fost organizată pentru a sublinia unitatea diversității europene prin varietatea gustoasă și generoasă a bucătăriilor tradiționale din statele membre.

La Centrul de Informare Turistică Sibiu, echipa Europe Direct Regiunea Centru, alături de reprezentanții structurii gazdă și de parteneri de proiect din Franța, Austria, Germania, Grecia Croația, Ungaria și Spania au sărbătorit Ziua Europei, prin degustarea unor preparate tradiționale, după rețete cu gustul de ”acasă”. ”Europa în farfurie” sau ”unitate în diversitate” culinară este acțiunea care a reunit peste 40 de persoane, fiind acompaniată de materiale informative și alte obiecte autohtone, provenite din Regiunea Centru. 

În 2019, când România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, Sibiul a găzduit reuniunea înalților reprezentanți, a șefilor de stat și de guvern ai Europei. În acest municipiu, vedem la tot pasul impactul investițiilor din fonduri europene. În cei 16 ani de când suntem stat membru al Uniunii Europene, fondurile europene atrase în Sibiu, dar și în celelalte județe din Regiunea Centru au contribui la dezvoltarea economică, dar și apartenența cetățenilor la Uniunea Europeană. Cum Sibiul a fost tot în 2019 regiune gastronomică europeană, a fost normal să venim tot aici pentru a altă acțiune de sărbătorire a Zilei Europei, mai ales că mâncarea tradițională este un mod de a transmite celorlalți cine suntem și nimic nu apropie oamenii mai bine împreună decât o mâncare bună”, a declarat Simion Crețu, director ADR Centru.

Mai mult decât o simplă hrană, mâncarea este o expresie a identității, de aceea au fost pregătite de elevii bucătari ai Colegiului Economic nouă preparate tradiționale ale țărilor participante. Rețetele participante au fost: Pasca fără aluat din România, Ficelle picarde din Franța, Quarkkäulchen din Saxonia, Zagorski Štrukli din Croația, Supa de pește Baja din Ungaria, Lapte de pasăre din România, Tortillia de cartofi cu ceapă din Spania, Riebel Vorarlberg din Austria și Shrimps Saganaki din Grecia.

În cadrul acestui context comun și fiziologic de colaborare, al bucătăriilor tradiționale, preparatele au fost degustate de către toți participanții și două dintre ele au fost desemnate ca fiind cele mai gustoase: Pasca fără aluat românească și creveții saganaki grecești. Mostre ale sării de la Praid, ale vinului și mierii de la Blaj, ape minerale din Covasna, brânza din Sibiu, au fost alte câteva articole ce au acompaniat seara a gustului european la Sibiu.

Pin It on Pinterest

Share This