Politicianul Italian David Maria Sassoli a fost ales miercuri, 3 iulie 2019, în funcția de președinte al Parlamentului European, pentru o perioadă de doi ani și jumătate. Acesta este cel de-al șaptelea președinte de origine italiană a legislativului european. Anteriorul președinte a fost chiar un compatriot de-al său, Antonio Tajani, care a condus legislativul instituția începând cu luna ianuarie 2017. 

David Maria Sassoli este membru al Partidului Democrat din Italia, care are a doua delegație ca mărime din rândul grupului Socialiștilor și Democraților (S&D) din PE. Acesta s-a născut în Florența, pe data 30 mai 1956 și este membru al Parlamentului European din partea Italiei din 2009. În mandatul a fost unul dintre vicepreședinții legislativului, prezidând de multe ori ședințele plenare.

 

Procedura de alegere a președintelui PE

Conform Articolului 15 din Regulamentul de procedură al Parlamentului, candidații la funcția de Președinte pot fi propuși fie de un grup politic, fie de 1/ 20 dintre membri, adică minimum 38 de deputați europeni (pragul redus introdus în Regulamentul de procedură revizuit). Alegerile au loc prin vot secret. Pentru a fi ales, un candidat are nevoie de o majoritate absolută din voturile valabil exprimate, adică de 50% plus 1 (Articolul 16). Buletinele anulate sau albe nu vor fi luate în calcul pentru majoritatea necesară. Dacă niciun candidat nu este ales în primul tur de scrutin, aceiași sau alți candidați pot fi nominalizați pentru un al doilea tur, în aceleași condiții.

Astfel, pentru funcția de Președinte s-au înscris 4 candidați, aceștia obținând următorul număr de voturi, în primul tur: Ska Keller (Verzi/EFA, DE) -133, Sira Rego (GUE/NGL, ES) – 42, David-Maria Sassoli (S&D, IT) – 325, Jan Zahradil (ECR, CZ) -162.

Având în vedere ca nici un candidat nu a obținut majoritatea absolută a voturilor exprimate necesare pentru a fi ales (334), a fost organizat și turul doi de scrutin, unde au fost înregistrate următoarele rezultate: Ska Keller – 119, Sira Rego – 43, David-Maria Sassoli – 345, Jan Zahradil -160.

Astfel, a fost consemnată victoria candidatului grupului Socialiștilor și Democraților, care va prezida Parlamentul European până în ianuarie 2022.

 

Prioritățile mandatului de președinte al PE

Într-o scurtă declarație susținută în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, Președintele Sassoli a mulțumit deputaților celei de-a noua legislaturi pentru încrederea acordată. „În cursul ultimelor luni, prea mulți au alimentat dezbinări și conflicte, o tristă aducere aminte a istoriei noastre. În schimb, cetățenii ne-au arătat că au încă încredere în această cale extraordinară, singura capabilă să ofere răspunsuri la provocările globale cu care ne confruntăm”, a adăugat acesta.

„Trebuie să avem puterea de a relansa procesul de integrare, de a schimba Uniunea în așa fel încât să fie capabilă să răspundă în mod concret și cu mai multă fermitate nevoilor și preocupărilor cetățenilor noștri”.

Domnul Sassoli a subliniat de asemenea prioritățile pe care Parlamentul European ar trebui să le urmărească în următorii ani. „Suntem în mijlocul unor schimbări importante, printre care șomajul ridicat în rândul tinerilor, migrația, schimbările climatice, revoluția digitală și o nouă ordine mondială, toate acestea și multe altele necesitând o abordare nouă și mult curaj”.

Pin It on Pinterest

Share This