Succesul e (în continuare)…MOLIPSITOR! În 2017, îl DESCOPERIM, ÎMPĂRTĂŞIM și APRECIEM din nou!

Începând cu data de 12 octombrie 2017, organizațiile care au implementat proiecte din fonduri europene sau din alte surse de finanțare nerambursabilă se pot înscrie la cea de-a doua ediție a Galei Fondurilor Structurale.

Secțiunile Galei de anul acesta, opt la număr, au fost gândite în așa fel încât să reflecte cât mai bine structura ultimelor apeluri de proiecte din cadrul financiar 2007-2013 și să ofere șansa proiectelor nefinalizate în 2014 să se înscrie acum. Gala are și două secțiuni dedicate start-up-urilor și structurilor de economie socială create prin proiectele-umbrelă din cadrul apelurilor România Start-Up și Economie Socială din 2014-2015, apeluri care au creat o mare efervescență la nivel național.

Secțiunile Galei Fondurilor Structurale 2017:

  1. Bucuroși de oaspeți 
  2. Școala face omul OM
  3. Infrastructura…pe catwalk!
  4. Schuman-ul european în Poiana lui Iocan!
  5. Prâslea cel voinic în Țara Finanțărilor
  6. Cu impact INCLUS!
  7. Start-up deștept
  8. Finanțatori la scară mică pentru impact la scară mare

Așadar, înscrierile sunt deschise atât organizațiilor care au implementat proiecte din fonduri nerambursabile europene și din surse alternative, cât și structurilor create și dezvoltate prin proiecte cu ajutorul finanțărilor acordate (spre exemplu, structuri de economie socială sau start-up-uri).

Termenul limită de transmitere a candidaturilor este 15 noiembrie 2017.

Completarea și transmiterea formularului de înscriere se fac online pe www.fonduri-structurale.ro/gala. Detalii privind secțiunile, conținutul cadidaturii și procesul de evaluare se găsesc aici.

Proiectele ce vor fi premiate vor fi decise în urma jurizării care se va face pe fiecare dintre cele 8 secţiuni de către un juriu format din profesioniști în domeniul finanțărilor europene şi personalități cu competențe recunoscute în domeniile care fac obiectul secțiunilor.

Anunțarea câștigătorilor și decernarea premiilor se va face în decembrie 2017, la București, în cadrul Galei Fondurilor Structurale.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu BCR și Banca Transilvania și cu sprijinul Trandafir & Associates, Egghead Advertising și Asociației Centrul pentru o Societate Durabilă.

Persoane de contact:

Dragoș Jaliu, Partener, Structural Consulting™ Group(link is external),Tel. 0722202037

Cristina Pojoga, Consultant, Structural Consulting™ Group(link is external), Tel. 0725072500

***

Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Structural Consulting™ Group(link is external), în parteneriat cu BCR și Banca Transilvania,  acestora alăturându-li-se Trandafir & Associates, Egghead Advertising și Asociația Centrul pentru o Societate Durabilă, derulează în 2017 cea de-a doua ediție a campaniei  „Succesul e…MOLIPSITOR!”, un proces interactiv de descoperire și împărtășire a bunelor practici și a impactului generat de proiectele finanțate din fondurile europene.

 „Succesul e…MOLIPSITOR!” este parte a Caravanei Fondurilor Structurale și cuprinde:

  • 8 conferințe regionale de descoperire a succesului derulate în perioada mai-noiembrie 2017;
  • Gala Fondurilor Structurale – ediția a II-a derulată în decembrie 2017;
  • „Let’s Talk Impact” – materiale de prezentare, într-un format „user-friendly”, a impactului utilizării fondurilor europene în perioada 2007-2013 la nivelul României.

Derulată pentru prima dată în anul 2014, campania  „Succesul e…MOLIPSITOR!” a strâns laolaltă proiecte și promotori de proiecte ce au transformat România și au arătat impactul pe care fondurile europene îl pot avea asupra oamenilor și comunităților. Reprezentanța Comisiei Europene în România și Structural Consulting™ Group(link is external) au organizat sub umbrela primei ediții a campaniei „Succesul e…MOLIPSITOR!” 7 conferințe regionale și Gala Fondurilor Structurale 2014.

Pin It on Pinterest

Share This