Aproape 400 de persoane din Regiunea Centru au participat anul acesta la ediția a VII-a a Crosului Europei. Elevi, profesori, cetățeni din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu au participat fie înscriindu-se online fie la evenimentele sportive organizate în câte un liceu din fiecare din județele regiunii. Alergând sau la pas alert, participanții la Cros au parcurs minim 2 km la licee, dar și 16 km în aer liber, pentru starea lor de sănătate, dar și pentru a sublinia importanța protecției mediului.

Probabil unele dintre cele mai vechi și simple metode de a te menține sănătos, fizic și mental, alergarea sau mersul pe jos, sunt o parte integrantă din sporturile ce au milioane de practicanți în toată lumea, și ele aduc numeroase beneficii pentru sănătate și starea de bine. Pe lângă aceste beneficii asupra fiecăruia, mai vorbim și de contribuția pe care o aduc la menținerea unui mediu înconjurător curat, prin susținerea mișcării în detrimentul utilizării mijloacelor auto. Pornind de la aceste motive, în perioada noiembrie-decembrie 2021, EUROPE DIRECT Regiunea Centru, alături de structura gazdă, Agenţia pentru Dezvoltare Regională CENTRU, au organizat Crosul Europei – ediția altfel, desfășurat în format fizic în școli și cu înregistrări online pentru cei ce au dorit să participe individual. În acest an, activitatea Crosului a avut în centrul atenției prioritatea europeană – Pactul Verde European pentru protejarea mediului înconjurător, iar materialele promoționale pe care le–au primit elevii și o să le primească persoanele înscrise online au fost marcate cu mesajul ”Susțin un mediu mai curat”.

A fost într-adevăr o activitate la care participanții s-au bucurat alergând și petrecând timp de calitate alături de prieteni sau în familie, au ales să facă mișcare în natură, să protejeze mediul înconjurător. S-a văzut din imaginile trimise de participanții înscriși online sau de la școli, că toți s-au simțit bine, au zâmbit, au avut timp să se bucure de peisaje, de zonele verzi din orașe. E drept că, din cauza pandemiei, a fost altfel această ediție de Cros. Am încercat să depășim bariere și acum am ajuns în licee din județele Regiunii Centru, am fost în rândul elevilor care s-au bucurat să participe fizic, iar cetățenii înscriși online, de asemenea, s-au bucurat că pot face mișcare și se pot implica în activitate”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Din cauza restricțiilor, evenimentul a fost de tip hibrid, o activitate ce nu a avut caracter de competiție sportivă, dar la care au participat tineri din toate cele șase județe, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, fie în cadrul liceelor, fie pe aleile parcurilor și pe traseele de alergare din orașe.

În cazul unităților de învățământ din Regiune, cei înscriși au la această activitate sportivă  au alergat cel puțin 1 km sau chiar 4 km, în cazul elevilor de la Colegiul Militar din Alba Iulia. Toți participanții au primit din partea organizatorului un kit de materiale de înscriere (tricou, sacoșă, blocnotes și pix) iar primii trei clasați, băieți și fete, au primit medalii și câte un card/voucher valoric de 100 lei. Lista unităților școlare la care s-a deplasat echipa EUROPE DIRECT Regiunea Centru pentru desfășurarea acestei activități , unde au participat elevii și cadrele didactice în format clasic, include:

  • Liceul cu program Sportiv Alba Iulia
  • Colegiul Militar ”Mihai Viteazul” Alba Iulia
  • Colegiul Național ”Marton Aron”, Miercurea Ciuc, Harghita
  • Liceul teoretic ”Szekely Miko”, Sfântu Gheorghe Covasna
  • Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu
  • Liceul cu Program Sportiv ”Szazs Adalbert” Târgu Mureș, Mureș

Pentru Crosul Europei virtual, s-au înscris online peste 50 de cetățeni din Regiunea Centru. Cerințele erau să utilizeze o aplicație de fitness pentru înregistrarea activității sportive, exclusiv în afara locuinței.  Înscrierea și startul s-au putut realiza oricând în intervalul 15 noiembrie (9:00) – 15 decembrie (23:59) 2021, traseul fiind ales de fiecare participant în parte, cu condiția ca distanța minimă parcursă să fie de 2 km. În același timp, s-a solicitat ca  activitatea să fie efectuată și salvată într-o singură sesiune, fără pauză și repornire, vârsta minimă a participanților fiind de 12 ani împliniți la data de 20 noiembrie 2021.

Pentru această categorie se acordă 12 vouchere/carduri de 150 lei celor mai bune rezultate obținute, raportat distanța parcursă și timpul obținut. Voucherele Decathlon sunt tip card cadou, cu posibilitatea de a fi valorificate în magazin fizic sau online și cu o valabilitate de cel puțin un an.  Conform Regulamentului publicat pentru eveniment, participanții la crosul virtual vor primi materiale promoționale după finalizarea evenimentului, respectiv în termen de maxim o lună de zile de la eveniment. Acestea se vor ridica de la sediile birourilor regionale din cele șase județe ale Regiunii Centru, de către participanții înscriși nominal la Cros, conform adresei menționate în formular. Adresele birourilor regionale se pot consulta în subsolul paginii web: http://www.adrcentru.ro/adr-centru-echipa/.

La cerere, aceste materiale  se pot livra prin curier cu plata la livrare.

Lista câștigătorilor de vouchere Decathlon de 150 lei. 

Nr crtNume prenume,Distanța parcursă
1DAN ALINA CLAUDIA16,2 km
2CRISTEA, BOGDAN-SORIN12,54 km
3HARJOC VASILE11,60 km
4POP VLAD ALEXANDRU10 km
5MUNTEAN ALINA7,00 km
6NEACSU FLORIN-LUCIAN7,8 km
7VANCEA FELICIA ADRIANA6,11 km
8BONTA, ADELINA5,76 km
9GERGELY LINDA4,45 km
10PLATON ELENA MELANIA3,65 km
11DEMÉNY ANETT3,27 km
12CHIRILA, OCTAVIAN3,25 km

Toate persoanele înscrise la Crosul Europei și care au trimis datele rezultatelor de finalizare ale activităților sportive vor primi kitul de înscriere în perioada următoare.

Pin It on Pinterest

Share This