Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Alba organizează trei tabere naționale în lunile august – septembrie 2018. Aceasta vor avea loc în incinta Centrului de Agrement Arieșeni și vor teme foarte variate: istorie și comunicare, artă și tradiție moțească sau speologie şi fotografie subterană. Cazarea si masa sunt gratuite, costurile respective fiind acoperite de către organizatori, cu finanțarea Ministerului Tineretului și Sportului.

 

Tabăra națională de istorie și comunicare – Alba Iulia unește tinerii din Romania 2018

Tabăra de istorie și comunicare se va desfășura în perioada 12-18 august 2018.

Tematica taberei pornește de la cunoașterea evenimentelor istorice și pune accent pe conștientizarea şi responsabilizarea elevilor cu privire la importanta istoriei în general și a zilei de 1 Decembrie 1918 în special.

Vizitele în locurile încărcate de istorie vor alterna cu ateliere de comunicare, în care se vor împărtăși impresii, cunoștințe legate de locurile văzute și de evenimentele istorice petrecute pe acestea, înțelegerea și interpretarea acestor evenimente și a trăirilor personale legate de acestea.

Pentru această tabără sunt 60 de locuri disponibile.

 

Tabăra națională de artă și tradiție moțească

Tabăra va alea loc în perioada 20-26 august 2018, propunând aspecte legate de arta, tradițiile și obiceiurile Țării Moților, cât și conștientizarea tinerilor asupra păstrării valorilor naţionale.

În această tabără organizată în an centenar se vor prezenta locuri, oameni și tradiții, inclusiv nume mari din istoria României, ca Horea, Cloșca, Crișan sau Avram Iancu. Se urmărește astfel prețuirea tradițiilor și obiceiurilor neamului romanesc de către tânăra generație.

Pentru această tabără sunt disponibile 77 de locuri.

 

Tabăra națională de Speologie şi Fotografie Subterană, ediția VI

Tabăra se va desfășura în perioada 28 august – 4 septembrie 2018, iar tematica este specifică activităților de agrement montan, respectiv speologiei, în principal a tehnicilor de fotografiere în subteran, conștientizarea tinerilor asupra arealului protejat, educație ecologică și dezvoltare personală.

Cele 5 ediții anterioare ale acestui proiect au însumat peste 380 de tineri participanți, aceștia fiind inițiați în tehnica fotografiei și reușind să aducă în prim plan frumusețile Munților Apuseni.

Pentru această tabără sunt 70 de locuri disponibile.

 

 Condiții de participare

Cazarea si masa sunt gratuite, costurile fiind acoperite de către organizatori, cu finanțarea Ministerului Tineretului și Sportului. Tinerii participanți vor trebui să suporte costul intrărilor la obiectivele turistice (peștera Urșilor, peștera Meziad, peștera Roșia, Ghețarul de la Scărișoara) și cheltuielile de transport dus-întors până la Centrul de Agrement Arieșeni. Transportul din Alba Iulia la Arieșeni și retur se realizează organizat, cu autocar taxat, contra cost.

Pot participa la aceste tabere persoane cu vârsta cuprinsă între 10-20 ani, care sunt elevi/ tineri cuprinși într-o formă de învățământ (se va prezenta adeverința din partea unității de învățământ) și care sunt cetățeni români cu domiciliul în România. Participanții trebuie să fie apți din punct de vedere medical, să aibă acordul scris al părinților, în vederea participării la tabără (în cazul minorilor) și să nu mai fi participat în nicio altă tabără organizată de Ministerul Tineretului și Sportului sau de o direcție din subordine în anul 2018.

Înscrierile se fac personal la sediul DJTS Alba, prin e-mail la djst.alba@mts.ro, sau prin poștă, la adresa: DJST Alba, str. Dr. Ion Rațiu, nr. 34, Alba Iulia, jud. Alba. Termenul limită de înscriere este data de 29 iunie 2018.

Relații suplimentare se pot solicita la telefon 0258/ 832768, 0258/ 834510, sau e-mail: djst.alba@mts.ro.

Informații suplimentare și documentele necesare pentru completarea dosarului de selecție sunt disponibile la următoarele link-uri:

Tabăra națională de istorie și comunicare – Alba Iulia unește tinerii din Romania 2018: https://www.djstalba.ro/tabara-nationala-de-istorie-si-comunicare-alba-iulia-uneste-tinerii-din-romania-2018/

Tabăra națională de artă și tradiție moțească: https://www.djstalba.ro/tabara-nationala-de-arta-si-traditie-moteasca/

Tabăra națională de Speologie şi Fotografie Subterană, ediția VI: https://www.djstalba.ro/tabara-nationala-de-speologie-si-fotografie-subterana-editia-vi/

Pin It on Pinterest

Share This