Reprezentanții ADR Centru și ai Centrului Europe Direct Regiunea Centru, au fost asaltați cu zeci de întrebări prezenți timp de două zile la Târgul Național de Turism Rural de la Albac a XI-a 2015. Cum pot primi finanțare, ce activități pot primi fonduri pentru mici proiecte turistice, cum pot găsi parteneri de proiect, au fost printre subiectele prezentate și dezbătute de cei prezenți la târg. Peste 200 de persoane au vizitat standul ADR Centru și peste 20 de persoane au participat la seminariile susținute de către reprezentanții instituției, înscriindu-se în bazele de date cu potențiali solicitanți de informații.

În perioada 5-7 septembrie 2015 reprezentanții Centrului de Informare Europe Direct Regiunea Centru din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru au participat la Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac cu un stand bogat în publicații referitoare la drepturile și oportunitățile de care pot beneficia cetățenii europeni. Alături de ADR Centru, la cea de a XI-a ediţie a Târgului Naţional de Turism Rural de la Albac au participat cu stand propriu asociații de profil (ANTREC Alba, Albamont, Trascău Corp, etc), agenţii de turism, firme de transport sau care oferă turiștilor servicii de agrement, dar și comunele din Apuseni care si-au promovat unitățile de cazare și atracțiile turistice. Standuri aparte au avut micii meșteșugari, producătorii locali și câteva pensiuni care au îmbiat participanții cu produse rurale specific moțești. Timp de două zile echipa ADR Centru nu numai că a oferit nenumărate și diverse informații despre fondurile europene și drepturile cetățenești sutelor de participanți la Târgul de Turism Rural de la Albac, dar a și strâns rețete si tradiții deosebite din Apuseni, pentru a le valoriza in noile materiale de promovare ale Regiunii Centru!

De asemenea, sâmbătă, 5 septembrie, începând cu ora 14, reprezentanții ADR Centru au susținut un seminar de informare în cadrul căruia au prezentat celor interesați oportunitățile de finanțare nerambursabilă disponibile în domeniul turismului în perioada 2014-2020. Prezentarea realizată în cadrul evenimentului poate fi consultată mai jos.

”În zona Munților Apuseni sunt peste 1000 de locuri de cazare în zeci de pensiuni și hoteluri. Acest Târg de Turism Rural este cel mai longeviv din România și era normal să ne oferim serviciile de colaborare. De aceea, prin Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru, am prezentat oportunitățile de finanțare și drepturile de care beneficiază atât investitorii, dar și turiștii. Standul nostru a fost uneori realmente asaltat de public, deoarece facem tot posibilul ca informațiile să fie prezentate într-o formă simplă, accesibilă și eficientă. În acest fel facem legătura dintre posibilitățile de dezvoltare și rezultatele concrete ale programelor și proiectelor pe care le derulăm la nivel regional”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Vă amintim că ne puteți adresa întrebări cu privire la programele de finanțare nerambursabilă, locuri de muncă, stagii de practică sau burse în Uniunea Europeană de luni până vineri, între orele 8-16, la Sediul ADR Centru din Alba Iulia, str. Decebal, nr. 12. la tel 0358/403121, sau ne puteți transmite un e-mail la europedirect@adrcentru.ro.

[widgetkit id=106]

Pin It on Pinterest

Share This