Un loc de vis din Apuseni, județul Alba, a fost cartierul general al taberei de leadership Europe Direct din Regiunile Centru și Vest, ce s-a desfășurat în perioada 26-30 august 2019.

Au participat 20 de tineri care au demonstrat că le pasă și care vor să se implice, plini de inteligență, empatie, educație, curiozitate, curaj. Alături de reprezentanții centrelor Europe Direct, fiecare a luat parte la prezentările susținute de trei lectori, primind informații punctuale ale diferitelor modalități de comunicare, și apoi au pus în practică informațiile teoretice, trecând de la date statistice, studii și analize, la experiențe personale și profesionale. Surprinși și surprinzători, întru totul mulțumiți s-au dovedit atât participanții, cât și lectorii, cerând organizatorilor să continue acest proiect în care să rămână implicați și ei.

Tinerii participanți au fost selectați din rândul elevilor și studenților implicați în dezbaterile organizate în lunile aprilie-mai, anul curent, în cele două regiuni, pe teme despre viitorul Uniunii Europene, fiind membri ai echipelor de dezbateri. Lectorii, selectați în funcție de activitățile profesionale, au  respectat cerințele organizatorilor, respectiv ”teorie și multe exerciții aplicate”, îmbunătățind astfel nivelul de cunoștințe și pregătire al participanților din Alba, Târgu Mureș, Sibiu, Brașov, Arad și Timișoara. În doar câteva ore, cei 20 de tineri care nu se cunoșteau până în 26 august 2019, au început să facă schimburi de informații și opinii, să muncească în echipe, să se identifice ca lideri, generatori de idei, analiști sau implementatori, evaluatorii lor fiind lectorii. Astfel, un grup de necunoscuți s-a transformat în prieteni, generând discuții ample proiectele locale și proiecte pentru viitorul lor.

”După aceste zile de derulare a taberei de leadership organizată în Munții Apuseni, cei 20 de participanții au plecat acasă convinși că mai sunt și lucruri de calitate, educație pragmatică, locuri și oameni extraordinari și, la rândul lor, au oferit speranța că avem tineri deosebiți cu o educație și planuri serioase care vor putea  să reprezinte țara la un standard superior chiar și pentru valorile europene. Au fost patru zile pe parcursul cărora informațiile, îmbinate cu scurte vizite la proiecte reabilitate prin fonduri europene, au subliniat impactul Uniunii Europene asupra vieții noastre. Iar reacțiile lor, implicarea și bagajul de cunoștințe acumulate au reușit să impresioneze, să ne dea speranță că visele lor pot deveni realitate”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Activitățile taberei de leadership au început încă de pe drum, participanții putând vedea și afla care sunt o parte din marile proiecte finanțate prin fonduri europene nerambursabile din județul Alba: Cetatea Vauban din Alba Iulia, toate drumurile de ieșire din municipiu, Colegiul Național Bethlen Gabor din Aiud, drumul Aiud-Buru și alte proiecte sociale. Agenda a cuprins trei module informative și practice de comunicare, ce au avut în prim plan îmbunătățirea prezentărilor publice și modul în care se construiește un argument, comunicare de la nivel de instituție la cel personal, comunicare și imagine politică, în ce constă implicarea civică și cum face diferența dintre locuitor în cetățean, dar și activitățile democratice ce pot derula pentru a comunica cu reprezentanții autorităților publice locale, în cazul solicitării de modificări esențiale pentru comunitate.

Tabăra a fost organizată de Centrul Europe Direct Regiunea Centru, alături de Centrele Europe Direct Arad și Timișoara, fiind susținută de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și de către Consiliul Județean Alba.Activitati tabara 3  Activitati tabara 6

Activitati tabara 4 Activitati tabara 7

Activitati tabara 5

Pin It on Pinterest

Share This