2013-2017 S-A ÎNCHEIAT! CONTINUĂM ÎN 2018-2020!

Peste 10.000 de cetățeni au fost direct informați în acești ani, prin proiectul finanțat de către Reprezentanța Comisiei Europene în România și de către ADR Centru,

referitor la fondurile europene disponibile, consultările publice europene lansate, respectarea drepturilor cetățenilor, tarifele reduse la anumite servicii, aplicate unitar la nivelul statelor membre UE, dar și despre alte inițiative și programe susținute de Comisia Europeană. ”Este vorba despre noi, cetățeni europeni, și modul în care acțiunile Uniunii Europene ne influențează și ne sprijină”, este mesajul cu care s-au încheiat cei cinci ani de Europe Direct în Regiunea Centru, fiind mesajul cu care vom continua până în 2020.

 

Acțiunile de  informare derulate la nivelul județelor Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu de către Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru din cadrul ADR Centru, vor continua în acești ani încercând să ajungă în și mai multe case, la și mai mulți cetățeni. Activitățile Centrului sunt adaptate în funcție de nevoile identificate în rândul cetățenilor regiunii, urmărind în același timp și tipul de activități și evenimente care atrag și implică grupul țintă al proiectului. Anul acesta s-au încheiat cei cinci ani de activități ai Europe Direct Regiunea Centru, ani plini de activități, în care membrii echipei Europe Direct, alături de colegii lor, au ajuns în toate cele șase județe ale Regiunii Centru și au transmis informații, au oferit obiecte promoționale, au premiat câștigătorii de concursuri de anvergură națională, au realizat materiale interesante și utile cu elevii din regiune.

 ”În 30 martie 2019 se va organiza Summit pentru viitorul UE, care va avea loc la Sibiu. Atât această activitate, cât și alte acțiuni susținute de către Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Junker,  programele pentru tineri, pentru încurajarea creării de noi locuri de muncă și de susținere a activității economice, proiectele ce susțin dezvoltarea regiunii cu fondurile UE, au fost și vor fi intens promovate și transmise cetățenilor din regiunea noastră și nu numai.  Dacă activitatea principală a ADR Centru vizează informarea și susținerea în mod preponderent a autorităților publice locale, a ONG-urilor, a mediului universitar și a celui de afaceri, prin Centrul de Informare Europe Direct Regiunea Centru activitățile se concentrează pe informarea cetățenilor din regiune, fie ei tineri, elevi, studenți, angajați sau șomeri. Această activitate este complementară activității ADR Centru ce a vizat, începând cu anul 1998, elaborarea documentelor de planificare regională, gestionarea fondurilor europene, promovarea regiunii și susținerea actorilor locali în demersurile întreprinse pentru dezvoltarea Regiunii Centru”, a declarat domnul Simion Crețu director general ADR Centru.  

Pe parcursul anilor 2013 – 2017, experții din echipa Europe Direct Regiunea Centru a ADR Centru, au contribuit la îmbunătăţirea nivelului de informare al cetăţenilor Regiunii Centru, în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor, legislaţia europeană, programele de finanţare și activităţile instituţiilor europene, prin evenimente, concursuri, publicații, mijloace de comunicare social media, produse audio-video și evenimente pentru public larg, toate abordate dintr-un punct de vedere mai puțin formal, cu accent pe noi canale de informare dinamice și interactive. În același timp activitățile Centrului s-au axat și pe prioritatea ”Educație” și pe pe cooptarea cetățenilor în dezbateri pe teme europene. În timp, ADR Centru a colaborat cu noi parteneri în diverse activități, fiind astfel derulate activități dedicate celor în cautare a unui loc de muncă, cum au fost Târgurile de Carieră, sau activităților dedicate tinerilor aflați în fața unei importante opțiuni de viață, cum sunt conferințele ”Vreau să fiu antreprenor”,  activități care s-au bucurat de un real succes și care vor continua. 

Pin It on Pinterest

Share This