Peste 60 de persoane au fost prezente la evenimentul de strângere de fonduri realizat în beneficiul celor 25 de copii din Centrul educațional de zi ”Sfântul Nicolae” din Alba Iulia, pentru a contribui în acest fel la susținerea cheltuielilor cu hrana acestor micuți. Sala de lângă Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina din Alba Iulia a găzduit expoziția cu vânzare de lucrări artistice realizate de copiii din centrul de zi, alături de reprezentanții Centrelor de Informare Europe Direct. La eveniment a participat ES Ambasador Angela Filote, Șefa Reprezentanței CE din România. Evenimentul a fost organizat de către Centrul Europe Direct Regiunea Centru, coordonat de către ADR Centru și Centrul Europe Direct Alba Iulia, coordonat de către FUNDAȚIA PAEM ALBA şi Municipiul Alba Iulia, alături de Fundația Comunitară Alba și Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

”Centrul de zi nu are acoperit integral bugetul de cheltuieli pe anul 2015 și de aceea există o preocupare per-manentă pentru fundraising, activitate prin care Fundația Comunitară Alba oferă know-how și sprijin pentru creșterea capacității Asociației Filantropia Ortodoxă de a comunica, strânge resurse, de a implica mai bine voluntarii și comunitatea. Pe lângă planșele pline de culoare ce exprimă modul în care copiii de la Centrul de zi ”Sfântul Nicolae” își văd sau doresc să își vadă lumea din jur și comunitatea în care trăiesc, au mai fost oferite spre donare și alte lucrări artizanale din hârtie și mărgele. Fondurile colectate vor fi apoi utilizate pentru a susți-ne o parte din cheltuielile cu hrana copiilor” a declarat Dorin Sava, director executiv al Fundației Comunitare Alba.

Pe lângă organizatorii acestui eveniment, respectiv Centrele Europe Direct Regiunea Centru și Europe Direct Alba Iulia, Fundația Comunitară Alba și Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, au mai oferit sprijin în realizarea acestui eveniment de responsabilitate socială și Consiliul Județean Alba, precum și Primăria Muncipiului Alba Iulia.

Expoziția cu vânzare de lucrări creative a fost realizată în beneficiul copiilor cu risc de abandon școlar. Lucrările creative licitate în cadrul Expoziției au fost planșe realizate de către copiii din Centrul de zi ”Sfântul Nicolae” din Alba Iulia, dar și lucrări realizate alături de reprezentanții Centrelor Europe Direct România.

„Să recunoaştem, bucuria şi fericirea copiilor nu pot fi cumpărate, dar pot fi susţinute prin acţiuni simple şi dezinteresate, iar iniţiativa celor două Centre Europe Direct a demonstrat acest lucru. Cu ajutorul lor au fost strânşi banii necesari pentru ca, aceşti copii să aibă asigurată hrana în cadrul Centrului. Mă bucur să văd că se promovează cetățenia europeană participativă şi în comunitatea noastră locală“, a declarat dl. Mircea HAVA, Pri-mar al Municipiului Alba Iulia.

”Am fost onorat să fiu prezent la acest vernisaj si, mai ales, să pot contribui la îmbunătățirea încrederii sociale a persoanelor mai puțin favorizate. Activitatea Centrului de Informare Europe Direct se dezvoltă de la an la an și pe lângă acțiunile noastre specifice de informare, reușim să venim și în sprijinul comunității, pentru a afirma vocația europeană a ADR Centru”, a declarat dl Simion Crețu, director general ADR Centru.

Alte informații: Înființat în anul 2011, Centrul de zi funcționează în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și are ca obiectiv principal prevenirea abandonului școlar și menţinerea în sistemul de educaţie a cel puțin 25 de elevi cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani din Alba Iulia. Prin activităţile de dezvoltare personală realizate în centru se asigură un climat care permite copiilor să descopere noi abordări practice ale învăţării.

Centrul de Zi ”Sf. Nicolae” este beneficiar al proiectului „Generaţii – Centrul Comunităţii”, un proiect în sprijinul copiilor şi vârstnicilor din cinci oraşe, dezvoltat de Fundaţia Principesa Margareta a României cu sprijinul Raiffeisen Bank, ce aduce împreună persoane aparţinând mai multor generaţii, voluntari vârstnici și copii din familii sărace, care socializează, învaţă lucruri noi, se ajută reciproc şi primesc sprijin pentru a continua școala.

Alba Iulia, 25.08.2015

 

[widgetkit id=105]

 

 

Pin It on Pinterest

Share This