PROIECTELE REGIO DEVIN MODELE DE BUNE PRACTICI SI EXEMPLE DE SUCCES

• Echipa Printului Charles de Wales, interesata de dezvoltarea zonei montane romanesti, inclusiv din Apuseni.

La sfarsitul saptamanii trecute a avut loc o intalnire informala intre conducerea ADR Centru si reprezentantii Cancelariei Primului Ministru. Discutiile, derulate la Traseul celor Trei Fortificatii din Cetatea Vauban Alba Iulia, au vizat dezvoltarea durabila a zonei montane, proiectele de succes finantate cu fonduri Regio si gestionate de ADR Centru, dar si problemele din implementarea proiectelor. Intalnirea a avut loc in prezenta domnului Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, discutiile fiind purtate de domnul Jeremy Staniforth, Inalt Reprezentant pentru Dezvoltare Durabila si asistent al Printului Charles de Wales, cu doamna Maria Ivan si domnul Mihai Pocanschi, directori in cadrul ADR Centru.

Numeroasele proiecte si actiuni in care a fost implicata ADR Centru, transparenta si buna vizibilitate a acestor proiecte, promptitudinea cu care se rezolva problemele, au fost argumentele care au generat aceasta intalnire. Alaturi de Inaltul Reprezentant pentru Dezvoltare Durabila, au mai participat la intalnire si echipa de consilieri a Guvernului Romaniei, formata din doamna Iulia Grumazescu si domnul Radu Rey.

”Delegatia din partea Cancelariei Primului Ministru a stabilit aceasta intalnire in vederea organizarii unui workshop la Bucuresti, unde se vor prezenta proiectele de succes, finantate cu fonduri UE in regiunile tarii. Cetatea Vauban Alba Iulia, un exemplu de dezvoltare urbana integrata si restaurare, realizat prin trei proiecte Regio cu o valoare de peste 40 milioane euro fonduri nerambursabile, este un proiect care se recomanda in sine, pe viu, prin locatiile vizitate. Un alt proiect discutat, ce poate fi recomandat ca exemplu de succes, inclusiv la nivel european, este proiectul de care beneficiaza in prezent toti cei peste 2 milioane de locuitori ai Regiunii Centru, ce a vizat imbunatatirea infrastructurii de interventie in situatii de urgenta. Acest proiect, ce a fost initiat datorita demersurilor dr. Raed Arafat, a pornit cu un parteneriat intre cele sase Consilii Judetene din Regiunea Centru, adica Alba, Brasov, Covasna, Harghita Mures si Sibiu, si a fost preluat apoi si multiplicat si in celelalte regiuni ale Romaniei. Prin 10 milioane de euro fonduri nerambursabile, s-au echipat si modernizat unitatile ISU din toate cele 6 judete, s-a creat un centru de interventie mobil, s-au achizitionat echipamente pentru zonele montane mai greu accesibile si, de peste trei ani, prin aceste proiecte, SMURD-ul intervine si mai prompt pentru salvarea vietilor,” a declarat doamna Maria Ivan, director Directia Coordonare ADR Centru.

In acelasi timp, au fost discutate si problemele majore cu care s-au confruntat beneficiarii de proiecte in perioada 2007-2013. Principala problema mentionata a fost cea referitoare la derularea procedurilor de achizitii publice, deoarece se prelungeau achizitiile si fiindca autoritatile de decizie aveau opinii diferite asupra aceluiasi caz. Referitor la viitoarea perioada de programare financiara 2014-2020 si problemele cu care se vor confrunta beneficiarii, a fost subliniat faptul ca trebuie recuperata intarzierea in lansarea domeniilor de finantare, in acest moment toate programele operationale fiind intarziate. Toate aspectele discutate, privind gestionarea problemelor specifice pe program sau pe zone, vor face parte dintr-un set de recomandari ce vor fi inaintate Primului Ministru de catre consilierii prezenti.

Nu in ultimul rand, au fost aduse in discutie investitiile de fonduri Regio in zona montana, modul in care a fost sustinuta dezvoltarea economiei locale, dar si legatura dintre furnizorii de produse si furnizorii de servicii din turism. Dupa cum observa si domnul Staniforth, desi exista o serie de proiecte si investitii in domeniul hotelier si turistic, logistica utilizata (vesela, tacamuri, etc.) provine de obicei din tari ca si Italia si Austria. De aceea este nevoie de o corelare intre proiecte, de o viziune de finantare care sa asigure toate elementele unui lant de productie sau etapele de dezvoltare.

Implicarea Regiunii Centru prin ADR Centru, in Conventia Muntilor Carpati si dezvoltarea acestui proiect cu atragerea de fonduri si infiintarea unui Birou al Platformei de Coordonare a Turismului Durabil la Brasov a fost un alt subiect discutat, care a demonstrat complementaritatea activitatilor ADR Centru in privinta dezvoltarii regiunii. Dezvoltarea zonei montane si a turismului montan, ca punct cheie de dezvoltare prevazut in Strategia de Dezvoltare Inteligenta a Regiunii Centru, a completat seria de actiuni desfasurate de catre ADR Centru pentru abordarea strategica si viziunea pe termen lung de dezvoltare a tuturor zonelor din Regiune, fie ele urbane, fie rurale.

Discutiile s-au incheiat prin convenirea stabilirii unei legaturi parteneriale si a unor viitoare intalniri pentru a discuta posibilitati de proiecte comune, dar si posibilitatea programarii in viitor unei vizite a Principelui Charles in zona Muntilor Apuseni.

Alba Iulia, 19.10.2015

Foto-4 

 

Pin It on Pinterest

Share This