Ia parte la inițiativa DiscoverEU a Uniunii Europene. Fii unul dintre cei 15.000 de tineri care vor primi în această vară un permis de călătorie. 

Pe durata călătoriei, principalul mijloc de transport va fi trenul. Pentru a-ți oferi acces la zone cât mai diverse, permisul de călătorie îți dă posibilitatea de a lua și alte mijloace de transport, cum ar fi autobuzul sau feribotul.

Pentru a participa trebuie:

  • să ai 18 ani la data de 1 iulie 2018 (adică să te fi născut între 2 iulie 1999 și 1 iulie 2000, inclusiv)
  • să ai cetățenia uneia din cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene
  • să introduci numărul cărții de identitate sau al pașaportului pe formularul on-line de înscriere
  • să îți începi călătoria într-unul din cele 28 de state membre ale UE
  • să călătorești în perioada 9 iulie-30 septembrie 2018
  • să îți planifici o călătorie de cel puțin o zi și maximum 30 zile
  • să vizitezi între una și 4 țări străine de pe teritoriul UE
  • să îți dorești să devii ambasador al inițiativei DiscoverEU.

Dacă îndeplinești toate aceste criterii, înscrie-te utilizând instrumentul on-line în perioada 12 iunie, ora 12:00 (CET) – 26 iunie 2018, ora 12:00 (CET). 

Pentru înscriere, va trebui să introduci datele tale personale și să oferi detalii despre călătoria pe care o planifici. Apoi, va trebui să răspunzi la un quiz de 5 întrebări referitoare la Anul european al patrimoniului cultural 2018 și la inițiativele UE dedicate tinerilor. În cele din urmă, va trebui să răspunzi și la o întrebare de departajare, care îi va permite Comisiei să clasifice participanții în cazul în care sunt prea multe cereri.

Te poți înscrie în nume propriu sau ca membru al unui grup de maximum 5 persoane. În cazul grupurilor, trebuie desemnat un lider. Acesta completează formularul de cerere și răspunde la întrebările din quiz și la întrebarea de departajare. În momentul în care trimite cererea, liderul grupului va primi un cod pe care îl va comunica celorlalți membri pentru a le permite să se înregistreze. Utilizând codul furnizat de lider, membrii grupului se vor înregistra on-line, completând datele lor personale. Toți membrii grupului trebuie să aibă vârsta de 18 ani.

Persoanele selectate vor pleca în călătorie în perioada 9 iulie – 30 septembrie 2018.

Site-ul oficial al iniţiativei DiscoverEU este: https://europa.eu/youth/discovereu_ro

Pin It on Pinterest

Share This