Șomerii, persoanele inactive și salariații din România vor putea primi fonduri europene de până la 25.000 de euro pentru a-si deschide firme în industriile creative. Banii vor fi disponibili prin programul “Romania Creativă”, prioritatea de investiții 8.iii, obiectivul specific 3.7 din cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

Ajutorul se adresează celor care vor sa-si deschidă firme în industriile creative, respectiv în publicitate, arhitectură, arte, meșteșuguri, design, modă, editare (publishing), cercetare și dezvoltare, software, jocuri și jucării.

Conform proiectului de Ghid al solicitantului publicat de Ministerul Fondurilor Europene, ce gestionează acest program, banii se acordă în 3 etape:

  • Etapa I: Educație antreprenorială și program de mentorat
  • Etapa II: Dezvoltarea planului de afaceri
  • Etapa III: Înființare firmă/ afacere/ exploatarea ideii de business.

Acest ghid poate fi consultat la adresa de internet:

http://www.fonduri-ue.ro/files/programe/CU/POCU-2014/20.10/ghid.20.10.2015.pdf 

Pin It on Pinterest

Share This