Parlamentul European a reales-o pe Emily O’Reilly, actualul Ombudsman European, pentru legislatura 2014-2019. Irlandeza Emily O’Reilly a fost aleasă pentru prima dată în funcția de Ombudsman la 3 iulie 2013, în urma pensionării predecesorului său.

Pentru votul din 16 decembrie 2014, ea a fost singurul candidat, fiind aleasă cu 569 de voturi pentru, 66 împotrivă și 43 de abțineri.

Ombudsmanul European anchetează cazuri de administrație defectuoasă în instituțiile și organele Uniunii Europene. Plângerile pot fi depuse de cetățenii europeni, rezidenți ai statelor membre, companii sau asociații ale căror sedii se află pe teritoriul UE.

Autoare, fostă jurnalistă şi om de radio, Emily O’Reilly a fost prima femeie care a ocupat funcția de Ombudsman al Irlandei în 2003, iar începând cu 2007 a fost numită şi Comisar pentru Informații despre Mediu şi Comisar pentru Libertatea Informațiilor. În calitate de fostă editoare, om de radio şi autoare, a obținut numeroase aprecieri naționale şi internaționale, inclusiv o bursă de cercetare la Universitatea Harvard în 1998 şi numeroase premii naționale. Este autoarea a trei cărți elogiate de critică despre politica şi presa din Irlanda.

Pentru mai multe informații privind activitatea Ombudsmanului European vă invităm să accesați site-ul instituției:

http://www.ombudsman.europa.eu/ro/home.faces 

ombudsman2

Pin It on Pinterest

Share This