Sub sloganul Super EroU, EUROPE DIRECT Regiunea Centru, alături de structura gazdă – Agenția pentru Dezvoltare Regională CENTRU – pornește la drum în școlile din Regiunea Centru și invită elevii din Regiune să alerge la cea de-a IX-a ediție a Crosului Europei.

Super eroi din școli vor participa la această activitate sportivă ce contribuie la sănătatea fizică, psihică, pentru a sublinia importanța mișcării fizice în detrimentului utilizării mașinii pentru protecția mediului înconjurător. Alături de elevi, cetățenii din cele șase județe ale Regiunii Centru sunt invitați să participe la crosul individual, cu înscriere online, susținând același mesaj: sănătate prin mișcare sportivă. Este Anul European al Competențelor, iar eforturile tuturor pentru un mediu mai curat vor fi susținute prin această activitate, care recompensează elevii participanți din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, cărora li se pot alătura cetățenii care doresc să se înscrie online.

Echipa EUROPE DIRECT Regiunea Centru a pregătit materiale pentru 1200 de persoane, elevii de la școli și licee și alți cetățeni din Regiunea Centru. Participanții se pot înscrie fizic sau online la evenimentul CROSUL EUROPEI 2023, ajuns la ediția a IX-a, ce are drept scop încurajarea practicării unui stil de viață sănătos, a implicării în comunitate pentru protejarea mediului și, nu în ultimul rând, pentru a susține prioritatea europeană ”Pactul Verde European”.

Singuri sau alături de prieteni, în parcuri, zone verzi sau în spații amenajate, cetățenii sunt invitați să se bucure de sănătate și să dea un exemplu prietenilor lor. Pentru componenta clasică a Crosului echipa EUROPE DIRECT va da startul la câte 100 de elevi ai școlilor și liceelor din Ocna Mureș, Aiud, Codlea, Ghimbav, Întorsura Buzăului, Covasna, Cristuru Secuiesc, Vlăhița, Târnăveni, Iernut, Cisnădie, Miercurea Sibiului.

Pentru cei care doresc să participe la Crosul Virtual (individual cu înscriere online) înscrierea se face prin formularul: https://forms.gle/4TcC64qyCHNxBJuC9. Ulterior, fiecare trebuie să-și descarce o aplicație de fitness, iar după ce au realizat target-ul sportiv, să transmită înregistrarea activității către EUROPE DIRECT Regiunea Centru. Regulamentul acestui eveniment este disponibil pe pagina web www.europedirect-adrcentru.ro
Alba Iulia 17.10.2023

Modul de desfășurare al Crosului Europei 2023:
Înscrierile se deschid în data de 20 octombrie 2023. Evenimentul se va desfășura în două moduri: cros clasic sau cros virtual.

CROS CLASIC: prin participarea elevilor de la unitățile de învățământ selectate în funcție de posibilitatea desfășurării cursurilor cu prezență la școală. În cadrul acestora vor participa un număr maxim de 100 de elevi și cadre didactice per unitate de învățământ. Cei înscriși la această acțiune sportivă vor alerga cel puțin 1.000 m. Toți participanții vor primi din partea organizatorului un kit de materiale de înscriere (tricou, rucsac sport, ochelari de soare) iar primii trei finaliști feminin, masculin, vor primi medalii și alte obiecte promoționale.

CROS VIRTUAL: prin participarea liberă a cetățenilor din Regiunea Centru, care se înscriu online la această activitate și care utilizează o aplicație de fitness care le înregistrează activitatea sportivă, exclusiv în afara locuinței.
-Locuri disponibile: 100 la nivel regional.
-Înscrierea și startul pot fi făcute oricând în intervalul 15 octombrie (9:00) – 15 decembrie (23:59) 2023
-Traseul va fi ales de fiecare participant în parte
-Distanța minimă parcursă trebuie să fie de 3 km.
-Activitatea ta trebuie să fie efectuată și salvată într-o singură sesiune, fără pauză și repornire. Distanțele nu se cumulează.
-Vârsta minimă: 12 ani împliniți la data de 1 noiembrie 2023.
-Nu sunt permise mai multe alergări per persoană înscrisă.
-Persoanele din cadrul echipei Europe Direct Regiunea Centru nu pot participa la această activitate.

Participarea virtuală se va realiza prin următorii pași:
1. Înscrierea în formularul online publicat de organizator: https://forms.gle/2L7bwbW3oD18Sybx6,
2. Deschidere aplicație fitness și alergare sau mers alert, pe distanța dorită de participant. Nu se acceptă ciclism, mersul cu trotineta, role, skateboard etc.
3. Înregistrarea datelor de concurs: Fiecare participant va trebui să trimită informații din aplicația fitness privind distanța parcursă, data, timpul, precum și o dovadă a activității sportive. Dovada poate consta în imagine sau link-ul către un site web care conține detalii despre activitatea dvs. de alergare înregistrată, inclusiv data, ora, distanța, ritmul, etc. Trebuie să vă asigurați că dovada poate fi vizualizată de către organizator. Înregistrările manuale fără nicio dovadă de date, care nu sunt înregistrate folosind nicio aplicație mobilă sau dispozitiv GPS, nu vor fi luate în considerare.
4. Transmiterea pachetului de informații despre activitate (sumar de alergare/pași, distanța parcursă, harta activității sportive, cel puțin 2 imagini foto ale alergătorului pe traseu sau un scurt video se face la adresa de e-mail europedirect@adrcentru.ro. Titlu e-mail – ”Înscriere Cros, … (numele persoanei)”.
5. Pentru pasul final de înscriere se va trimite o imagine cu alergătorul înscris și cartea de identitate, ținută în așa fel încât să fie vizibile adresa, imaginea și numele titularului, informații care trebuie să coincidă cu datele participantului înscris. În cazul alergătorilor sub 14 ani, unul dintre părinți va putea realiza imaginea cu cartea de identitate, alături de copil, pentru finalizarea înscrierii.

KIT ÎNSCRIERE ȘI PREMII:
-Toți participanții la Crosul Europei vor primi un kit de înscriere (tricou de alergare, rucsac sport, ochelari de soare).
-Participanții la crosul virtual vor primi un materiale promoționale după finalizarea evenimentului.
-Se acordă câte 6 seturi de premii promoționale pentru finaliștii elevi de la fiecare școală (primii 3 clasați masculin și feminin), respectiv 10 seturi pentru cetățenii cu cele mai bune rezultate obținute, raportat la timpul obținut și distanța parcursă.
-Pentru Crosul virtual, kitul va fi livrat în termen de maxim o lună de zile de la eveniment. Acesta se va ridica de la sediile birourilor regionale din cele șase județe ale Regiunii Centru, de către participanții înscriși nominal la Cros, conform adresei menționate în formular. Adresele birourilor regionale se pot consulta în subsolul paginii web: http://www.adrcentru.ro/adr-centru-echipa/. La cerere, acestea se pot livra prin curier cu plata la livrare.

Pentru informații privind protecția datelor personale puteți consulta: http://www.adrcentru.ro/politica-confidentialitate-date/
Regulamentul Crosului Europei 2023 trebuie să fie cunoscut de toți cei ce doresc să participe, pentru a cunoaște, a-și asuma și respecta termenii și condițiile de participare. El poate fi consultat pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro

Regulament Cros 2023

Pin It on Pinterest

Share This