Comisia Europeană a lansat în 3 aprilie 2019 un proces de reflecție privind statul de drept în Uniunea Europeană, trasând posibile piste pentru acțiuni viitoare. Comunicarea prezentată cu această ocazie trece în revistă instrumentele disponibile pentru monitorizarea, evaluarea și protejarea statului de drept în Uniune și experiențele dobândite în ultimii ani. Din experiența anterioară reiese necesitatea:

– unei mai bune promovări a statului de drept,

– a prevenirii timpurii a riscurilor sau a încălcărilor statului de drept și

– a unui răspuns eficace în cazul apariției unor astfel de probleme în Uniune.

Comisia invită Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul și statele membre, precum și părțile interesate relevante, inclusiv rețelele judiciare și societatea civilă, să reflecteze asupra chestiunilor prezentate în comunicarea menționată și să contribuie cu idei concrete privind modul în care setul de instrumente pentru asigurarea respectării statului de drept ar putea fi îmbunătățit în viitor.

Pe baza acestui proces de reflecție și a dezbaterii în curs, Comisia va reveni asupra acestei chestiuni, cu propriile concluzii și propuneri, în iunie 2019.

 

Eventuale etape următoare

Apărarea, consolidarea și respectarea statului de drept în Uniune sunt responsabilitatea comună a instituțiilor UE și a tuturor statelor membre. Comisia a recurs deja la o gamă largă de instrumente pentru a monitoriza, a evalua și a răspunde cu rigurozitate preocupărilor legate de statul de drept în statele membre; printre aceste instrumente se numără Cadrul privind statul de drept, procedura inițiată în temeiul articolului 7 alineatul (1) din TUE, procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, precum și semestrul european, tabloul de bord privind justiția în Uniunea Europeană și mecanismul de cooperare și de verificare (MCV). Pe baza experienței acumulate până în prezent grație tuturor acestor instrumente, Comisia a prezentat trei piloni care ar putea contribui la promovarea asigurării eficace a respectării statului de drept în Uniune.

 

O mai bună Promovare

Normele și jurisprudența în materia statului de drept nu sunt întotdeauna suficient de bine cunoscute la nivel național. În vederea remedierii acestei lacune, ar trebui să se focalizeze eforturi sporite în direcția unei mai bune promovări la nivel național a cunoștințelor legate de normele și de jurisprudența având ca obiect respectarea statului de drept. Acest lucru s-ar putea materializa, de exemplu, prin activități de comunicare pentru public, prin abordări comune la nivelul UE care să contribuie la promovarea unei culturi mai puternice a statului de drept la nivelul instituțiilor și al profesiilor, prin colaborarea constantă cu Consiliul Europei, precum și prin participarea societății civile la nivel regional și local.

Prevenirea timpurie

Chiar dacă responsabilitatea principală pentru asigurarea respectării statului de drept la nivel național le revine statelor membre, UE poate oferi un sprijin important pentru consolidarea rezilienței sistemelor și a instituțiilor esențiale. Cooperarea și dialogurile periodice ar putea contribui la o mai bună înțelegere a situației statului de drept și a evoluțiilor din statele membre, precum și la soluționarea timpurie a oricărei chestiuni legate de statul de drept.

Un răspuns adaptat

Diversitatea provocărilor referitoare la statul de drept necesită răspunsuri diferite și eficace. Comisia va continua să asigure aplicarea corectă a legislației UE prin intermediul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Ar putea fi, de asemenea, oportun să existe diferite abordări în domenii de politică specifice, cum ar fi propunerea Comisiei privind protejarea intereselor financiare ale UE. În plus, ar putea fi avute în vedere unele îmbunătățiri ale Cadrului privind statul de drept aflat în vigoare, inclusiv furnizarea timpurie de informații Parlamentului European și Consiliului și primirea de sprijin din partea acestor două instituții, precum și stabilirea unor termene clare pentru durata dialogurilor.

 

 

Context

Statul de drept este una dintre valorile comune pe care se întemeiază Uniunea Europeană, fiind asumată de toate statele membre. Aceasta este consacrată la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Comisia Europeană, împreună cu alte instituții și cu statele membre, sunt, în temeiul tratatelor, responsabile pentru garantarea statului de drept ca valoare fundamentală a Uniunii noastre și de asigurarea faptului că legislația, valorile și principiile UE sunt respectate.

Comisia dispune de o gamă largă de instrumente pentru a monitoriza, a evalua și a răspunde cu rigurozitate chestiunilor legate de statul de drept în statele membre; printre aceste instrumente se numără procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, semestrul europeantabloul de bord privind justiția în Uniunea Europeană sau mecanismul de cooperare și de verificare (MCV).

La 11 martie 2014, Comisia Europeană a adoptat un nou cadru pentru abordarea amenințărilor sistemice la adresa statului de drept în toate statele membre ale UE. Acest cadru instituie un instrument cu ajutorul căruia Comisia poate iniția un dialog în mai multe etape cu statul membru în cauză pentru a preveni intensificarea amenințărilor sistemice la adresa statului de drept.

Instrumentul cel mai emblematic, însă excepțional, pentru apărarea statului de drept este procedura prevăzută la articolul 7 din TUE, care îi permite UE să acționeze în cazul unei încălcări grave a statului de drept într-un stat membru. Procedura prevăzută la articolul 7 din TUE a fost declanșată în două cazuri până acum: în decembrie 2017, în cazul Poloniei (de către Comisie), și în septembrie 2018, în cazul Ungariei (de către Parlamentul European).

În 3 aprilie 2019, Comisia a lansat, de asemenea, o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere cu privire la noul regim disciplinar pentru judecători.

 

La următorul link puteți consulta, în limba română, Comunicarea “Consolidarea în continuare a statului de drept în cadrul Uniunii – situația actuală și eventualele etape următoare”:

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52019DC0163&from=EN

Pin It on Pinterest

Share This