Comisia europeană a prezentat miercuri, 9 noiembrie, cel mai recent raport privind mecanismele UE de transfer și relocare a migranților. Statele membre au relocat, în perioada 28 septembrie – 8 noiembrie 1.157 de persoane. S-a ajuns astfel la 11.852 de persoane, adică peste jumătate din numărul convenit în mecanismul stabilit în iulie 2015.

In același interval de timp au fost transferate spre alte state membre 1.212 persoane (921 din Grecia și 291 din Italia). Până în data de 8 noiembrie, în România au fost transferate 386 de persoane (43 din Italia și 343 din Grecia).

Cele peste 11 mii de persoane au fost relocate, potrivit mecanismului, în 21 de țări europene, și anume: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania și Suedia.
Numărul relocărilor din Turcia a continuat să crească, pe măsură ce statele membre evaluează dosarele transmise prin intermediul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. Astfel, de la 4 aprilie și până acum, 2.217 sirieni au fost relocați din Turcia în UE.

În prezent, în Grecia există aproximativ 24 000 de persoane având o cetățenie eligibilă pentru transfer, iar în Italia au sosit, din ianuarie 2016, în jur de 24 400 de astfel de persoane. Dacă eforturile sunt intensificate, ar trebui să fie posibil ca toate persoanele eligibile să fie transferate în termenul prevăzut în acest sens (până la sfârșitul anului 2017).

Având în vedere sosirile permanente de migranți în Italia, care au atins un număr de 29 844 de persoane de la 26 septembrie până în prezent, și situația umanitară în continuare problematică din Grecia, care găzduiește în prezent peste 61 700 de migranți, transferul rămâne un instrument crucial pentru a diminua presiunea exercitată asupra celor două țări. Comisia își reiterează apelul adresat statelor membre care nu și-au asumat angajamente sau care nu au transferat niciun solicitant de azil, îndemnându-le să facă acest lucru fără întârziere.

Context

Mecanismul temporar de transfer de urgență a fost instituit prin două decizii ale Consiliului din septembrie 2015, prin care statele membre s-au angajat să transfere până la 160.000 de persoane din Italia și Grecia (și, după caz, din alte state membre) până în septembrie 2017.

La 8 iunie 2015, Comisia a adoptat o propunere privind un mecanism european de relocare, care a fost urmată de acordul dintre statele membre din 20 iulie 2015 privind relocarea a 22.504 persoane care au în mod clar nevoie de protecție internațională.

Pentru mai multe informații vă invităm să accesați comunicatul Comisiei Europene pe această temă:
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-16-3614_ro.htm 

Pin It on Pinterest

Share This