Europe Direct Regiunea Centru, susținut de structura gazdă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, invită cadrele didactice din Regiunea Centru să se înscrie la un training de trei zile, care se va axa pe prezentarea resurselor și programelor europene dedicate lor și elevilor. Specialiștii vor prezenta oportunitățile și platformele europene de informare și sprijin cum sunt Erasmus+, E-twinning, cu accent pe metodele de predare și învățare non-formale.

Desfășurarea trainingului pentru profesorii de liceu sau școli gimnaziale este propusă a se desfășura la finalul lunii august, fiind decontate cheltuielile de cazare și masă pentru 12 participanți, iar lectorii vor face parte din rândul experților ANPCDEFP și ai Europe Direct Regiunea Centru. Înscrierea se va face prin completarea formularului din link: https://forms.gle/6nXuZtKBbP5PTafK6.

În cazul în care numărul de participanți înscriși este prea mare, cadrele participante se vor selecta după cele mai bune rezultate la următoarele criterii: unitate de învățământ reprezentantă (preferabil liceu, în detrimentul scolilor), tipul de activități didactice inovative desfășurate sau pe care vor să le desfășoare la clase și număr de participanți implicați la fiecare activitate, nr de ore/clase pe care le vor desfășura ulterior acestui training la lecțiile proprii, prin preluarea informațiilor din training și replicarea lor la clasă. Se vor selecta cel puțin 2 cadre la nivel de județ, care ulterior vor trebui să organizeze cel puțin o lecție/activitate pe teme europene (cel târziu până în 15 octombrie) cu resursele dobândite în cadrul trainingului.

Cele 3 zile de training care vor fi organizate, vor fi structurate pe prezentarea generală a programelor Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate ce oferă oportunități de mobilități și parteneriate pentru cadre didactice, elevi și unități de învățământ. Vor mai fi prezentate platforma eTwinning – pentru proiectele de colaborare europeană, cu exemple de bune practici și un atelier practic de lucru pe această platformă, urmate de o prezentare a platformei Learning Corner. Metodele de învățare/predare nonformale vor fi prezentate și însoțite de exemple concrete aplicabile la clasă, cu accent pe temele europene (educație pentru cetățenie democratică, valori europene, diversitate), fiind apoi discutate și studii de caz din proiecte Erasmus+ implementate de școli din Regiunea Centru.

”Nu cred că există o vârstă la care ar trebui să ne oprim din învățat, atât datorită faptului că lucrurile sunt în continuă schimbare și din ce în ce mai multe progrese, facilități și instrumente moderne de lucru sunt disponibile în piață, cât și pentru sănătatea mentală a fiecărui om. Pe parcursul acestui training vom prezenta programele și resursele europene care susțin activitățile cadrelor didactice și încurajează dezvoltarea continuă a activității lor de formare a generațiilor următoare. Instrumentele ce vor fi prezentate la training sprijină actul de învățare, dezvoltarea educațională, profesională și personală a participanților, iar exemplificarea unor metode de predare mai atractive și interactive, vor crește receptivitatea și implicarea elevilor la clase. Sperăm ca această activitate să atragă cadrele didactice care, prin intermediul acestui eveniment, vor putea stabili conexiuni, vor afla mai multe informații despre oportunități de studii și vor avea un schimb de experiență cu colegii din alte școli”, a declarat domnul Simion Crețu, Director General ADR Centru.

Programul de training continuă după cele 3 zile, cu o componentă de follow-up. Cadrele participante vor avea responsabilitatea de a organiza la rândul lor, ulterior acestui training, cel puțin o activitate pe teme europene, la care să participe elevii din unitatea de învățământ. După realizarea acestei activități, rezultatele se vor transmite Centrului Europe Direct Regiunea Centru, care va centraliza reacțiile primite, metodele utilizate și impresiile elevilor participanți, obținute din chestionarele distribuite de către profesorii participanți. Aceste informații vor permite analiza datelor și adoptarea metodele de predare pentru a crește gradul de interes al participanților, precum și producerea unor materiale utile pentru colegi, respectiv posibilitatea de a desfășura și alte activități între unitățile de învățământ participante.

Pin It on Pinterest

Share This
Europe Direct Regiunea Centru
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.