Emoțiile și bucuria au predominat azi, 9 decembrie 2014, la premierea participanților înscriși în cele două concursuri organizate de către Centrul Europe Direct Regiunea Centru, ce a avut loc la Alba Iulia în cadrul unei conferințe regionale. Tablete, trollere, acumulatori solari portabili, dar și alte obiecte promoționale utile, au fost premiile oferite de ADR Centru și Reprezentanța Comisiei Europene în România, cu care au plecat acasă cei cu cele mai bune rezultate, precum și cei care au depus un efort în a se implica în concursurile organizate la nivelul Regiunii Centru. Cei peste 20 de participanți care s-au înscris la concursuri au primit nu numai premii, ci și diverse obiecte promoționale, intrând astfel alături de participanții la conferință, în atmosfera festivă a sărbătorilor de iarnă.

Cele două concursuri au fost organizate în acest an prin Centrul Europe Direct Regiunea Centru, proiect dezvoltat de ADR Centru începând cu anul 2013. Evenimentul de premiere a avut loc în cadrul Conferinței Regionale a stadiului implementării POR, pe parcursul căreia am prezentat proiecte regionale realizate cu fonduri europene, care au subliniat beneficiile aduse vieții cetățenilor  și mediului economico-social din regiunea noastră. Consider că premierea și conferința organizate azi sunt două evenimente complementare, ambele subliniind rolul Uniunii Europene pentru dezvoltarea Regiunii din ultimii șapte ani prin cele peste 260 milioane euro de fonduri investite, dar și drepturi cetățenești dobândite, care au făcut vizibilă transformarea orașelor gri în orașele vii de azi. Dorim, prin calitatea muncii noastre și efortul depus de toți cei care doresc să se implice, să avem rezultate bune, cum sunt și cele prezentate sau premiate azi, să inspirăm încredere și să ne susținem reciproc în atingerea unui scop comun, de a crește nivelul de trai, gradul de dezvoltare și siguranța celor peste 2 milioane de cetățeni ai Regiunii Centru”, a declarat domnul Simion Crețu, director general al ADR Centru.

Primul concurs organizat, concursul foto cu denumirea ”Stop cadru: Dezvăluie Europei tainele Regiunii Centru!” a fost lansat în luna aprilie 2014 și a reușit să adune 40 de fotografii care ilustrează frumusețile din Regiunea Centru. Concursul derulat prin contul Facebook al Centrului a avut ca scop promovarea Centrului Europe Direct Regiunea Centru pentru a mări numărul de cetățeni ce apreciază informațiile și vor primi noi știri despre Uniunea Europeană, despre strategiile europene, drepturile cetățeanului, finanțări nerambursabile și beneficiile aduse vieții noastre, în calitate de cetățeni europeni. Prin intermediul acestui concurs, numărul celor ce apreciază în prezent Centrul Europe Direct Regiunea Centru s-a dublat, astfel, tinerii și persoanele active primind în timp real, prin mesaje scurte și concise, toate informațiile de ultimă oră  referitoare la programele Uniunii Europene, burse, concursuri europene, căutarea de parteneri pentru proiect europene, seminarii sau alte evenimente organizate de ADR Centru, de Reprezentanța Comisiei Europene în România, precum și alte informații utile.

Cel de-al doilea concurs care și-a premiat câștigătorii a fost dedicat jurnaliștilor din Regiunea Centru. Toți jurnaliștii care au redactat materiale care vizau o temă europeană, un proiect finanțat din fonduri europene, beneficiile și drepturile cetățeanului câștigate în calitate de stat membru, alegerile europarlamentare, dar și alte evenimente locale, ce au avut o dimensiune europeană, redactate de la începutul anului și până la finalul lunii septembrie 2014, au putut fi înscrise în concurs. Juriul format din cinci membri reprezentanți ai elevilor, studenților sau alți membri ai societății civile, au deliberat și au notat articolele, stabilind astfel premiile în funcție de subiectul abordat, originalitatea abordării subiectului, capacitatea de a capta interesul cititorului, dar și gradul de documentare necesar pentru realizarea materialelor. Au fost acordate 3 premii pe categoriile documentar/interviu presă scrisă și online, audio, video, un premiu și o mențiune la categoria știri, iar materialul informativ cu cel mai mare punctaj a câștigat marele premiu, un Ipad mini. Cu mulțumiri din partea organizatorilor, toți ceilalți participanți au primit obiecte promoționale.

Aveți mai jos lista câștigătorilor ambelor concursuri. Și nu uitați să consultați pagina web a www.europedirect-adrcentru.ro, precum și contul de Facebook, pentru a putea participa și voi la viitoarele concursuri organizate în 2015!                                                                                                                                                                                                          Alba Iulia, 9.12.2014

PREMIEREA CÂȘTIGĂTORILOR

Concursul adresat jurnaliştilor din Regiunea Centru

“Europa pe înțelesul cetățenilor” – Ediția a II-a

 

 

Punctaj

Categorie premiu

Autori premiat

Publicatie/articol

1

123 pct. 

Marele premiu

Mihaela Moraru

www.revistadealba.ro

Noii europarlamentari vor avea mai multă putere. Iată ce trebuie să știți înainte de a merge la vot

2

118 pct.

reportaj/documentar/interviu online

Ioana Albulescu

stirisireportajealba.ro/

Alegeri pe tocuri

3

117 pct.

reportaj/documentar/interviu presă scrisă

Anca Dinică

Ziarul Unirea

Se apropie scrutinul pentru Parlamentul European. Actionează. Reacționează. Decide

4

114 pct.

reportaj/documentar/interviu radio

Dan Lungu

Radio Reîntregirea

Angela Filote în direct la Radio

5

104 pct.

reportaj/documentar/interviu TV

Cristina Crișan

Antena 1 Sibiu

Corina Crețu Europarlamentar

6

106 pct.

Știri premiu

Cornel Gruian și Gina Obrejan

Pro TV

Investitie de 150 mil euro care a ajutat Alba Iulia sa isi recapete faima si demnitatea din secolul 18

7

103 pct.

Știri mențiune

Cezar Firu

Radio Cluj

7 ani de implementare a fondurilor nerambursabile Regio

 

 

PREMIEREA CÂȘTIGĂTORILOR

concursului foto “Stop cadru: Dezvăluie Europei tainele Regiunii Centru!”

 

PARTICIPANT/ FOTOGRAFIE

NUMĂR APRECIERI

Adrian Simion/ Vedere montană iarna – județul Brașov

1066 aprecieri

Liliana Mariana Vieru/ Copil în Cheile Râșnovului – județul Brașov

1011 aprecieri

Felicia David / Cetatea Râșnov –  județul Brașov

898 aprecieri

Pin It on Pinterest

Share This