La 1 ianuarie 2015 Letonia a preluat președinția prin rotație a Uniunii Europene. Țara ce şi-a câştigat independenţa ieşind din fosta URSS în urmă cu 24 de ani, Letonia a devenit membră a Uniunii Europene în 2004 și a adoptat moneda euro acum un an.

În ziua de 1 ianuarie, premierul leton, doamna Laimdota Straujuma, a avut ocazia specială de a atrage atenţia către ţările baltice, graţie unui alt eveniment important – integrarea Lituaniei vecine în zona euro. “De acum încolo”, declara doamna Straujuma, “ţările baltice vor fi unite printr-un nou simbol – moneda unică europeană, ce va contribui la întărirea şi consolidarea ţărilor baltice. Sunt în mod special bucuroasă că acest eveniment marchează începutul preşedinţiei letone a UE”.

Țările baltice şi-au impus o extrem de severă austeritate după criza financiară din 2008 şi sunt la ora actuală campioni ai creşterii economice în Uniune.

Preşedinţia letonă are complexa misiune de a pune în aplicare planul de investiţii de 315 miliarde de euro, lansat de Jean-Claude Juncker şi aprobat de Consiliul European de la sfârşitul lunii decembrie. Alte două proiecte europene esenţiale care se află pe masa de lucru şi care urmează să devină funcţionale tot sub preşe-dinţia letonă sunt o strategie energe¬tică (în luna martie) şi o strategie în domeniul informatizării (în luna iunie).

Letonia, care are două milioane de locuitori și o importanta comunitate rusofonă, a dat asigurări că nu va avea o abordare politică “antirusă”.

Pe 21 și 22 mai, în capitala letonă, la Riga este programat summitul Parteneriatului Estic, în contextul în care Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia și Azerbaidjan aspiră să se apropie de Uniunea Europeană.

Vă invităm să vizitați site-ul președenției letone: https://eu2015.lv/

letonia

Pin It on Pinterest

Share This