
Comisia Europeană a propus astăzi, 2 iulie, o modificare a Legii europene a climei, stabilind un obiectiv climatic al UE pentru 2040 de reducere cu 90 % a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (GES) față de nivelurile din 1990, astfel cum se solicită în Orientările politice ale Comisiei pentru perioada 2024-2029. Aceasta va oferi certitudine investitorilor, va stimula inovarea, va consolida poziția de lider industrial a întreprinderilor noastre și va spori securitatea energetică a Europei. Chiar săptămâna aceasta, cel mai recent sondaj Eurobarometru a arătat un sprijin puternic din partea cetățenilor pentru acțiunile UE în domeniul climei, ceea ce oferă un mandat solid pentru continuarea acțiunilor din cadrul agendei UE pentru o tranziție curată. UE este pe drumul cel bun în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului nostru de 55 % pentru 2030. Propunerea de astăzi se bazează pe obiectivul existent al UE, obligatoriu din punct de vedere juridic, de reducere a emisiilor nete de GES cu cel puțin 55 % până în 2030 și stabilește o modalitate mai pragmatică și mai flexibilă de a atinge obiectivul, pentru ca până în 2050 economia europeană să fie decarbonizată.
Aliniat la Busola UE pentru competitivitate, la Pactul pentru o industrie curată și la Planul de acțiune privind energia la prețuri accesibile, obiectivul climatic propus pentru 2040 ține seama pe deplin de peisajul economic, geopolitic și de securitate actual și le oferă investitorilor și întreprinderilor previzibilitatea și stabilitatea de care au nevoie în tranziția UE către o energie curată. Prin continuarea acțiunilor pentru decarbonizare, UE va stimula investițiile în inovare, va crea mai multe locuri de muncă, precum și creștere economică, va spori reziliența noastră la impactul schimbărilor climatice și va deveni mai independentă din punct de vedere energetic.
Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat: „Cetățenii europeni resimt din ce în ce mai mult impactul schimbărilor climatice și se așteaptă ca Europa să acționeze. Industria și investitorii se bazează pe noi pentru a stabili o direcție previzibilă spre care să ne îndreptăm. Astăzi arătăm că ne menținem cu fermitate angajamentul de a decarboniza economia europeană până în 2050. Obiectivul este clar, iar calea de parcurs este pragmatică și realistă.”
Propunerea stabilește o modalitate de a atinge obiectivul pentru 2040 într-un mod diferit față de ceea ce s-a făcut în trecut. Două elemente centrale ale propunerii sunt flexibilitățile și importanța accelerării și consolidării condițiilor favorabile adecvate pentru sprijinirea acestui obiectiv de 90 %.
Comisia a publicat astăzi o comunicare privind punerea în aplicare a primelor propuneri referitoare la Pactul pentru o industrie curată, la doar câteva luni de la prezentarea acestuia. Implementarea sa este esențială pentru atingerea obiectivului climatic pentru 2040.
Un comunicat de presă și un document cu întrebări și răspunsuri care prezintă propunerea privind obiectivul climatic al UE pentru 2040 sunt disponibile online.
Vicepreședinta executivă Teresa Ribera și comisarul Wopke Hoekstra prezintă propunerea privind obiectivul climatic al UE pentru 2040 în cadrul unei conferințe de presă pe care o puteți urmări în direct pe site-ul EBS.