În fiecare an de Ziua Europei, 9 mai, sărbătorim pacea și unitatea în Europa. După cel de-al doilea război mondial, pentru păstrarea păcii, ministrul de externe francez, Robert Schuman a propus în la 9 mai 1950, înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, nucleul viitoarei Uniuni Europene. Pe lângă Ziua Europei, în această dată România sărbătorește și Ziua Independenței, când România a devenit stat independent și Ziua Victoriei, care a marcat victoria puterilor aliate în fața Germaniei naziste. 

Relevanța semnificațiilor acestei zile, în care cetățenii Europei sunt mobilizați în acțiuni și activități ce au în centrul atenției rezultatele proiectelor și beneficiilor europene, este și mai evidentă în această perioadă în care este importantă solidaritatea și sunt zone de conflicte la granițele României. Din 2007, de când România a fost primită în familia mare a Uniunii Europene, românii au câștigat drepturi, programe și beneficii europene, fonduri europene pentru investiții, pentru programe de instalare fotovoltaice sau finanțare pentru afaceri noi, au fost eliminate și reduse taxele prin Piața Unică Europeană, putem călători liberi cu buletinul, putem vizita alte orașe din statele membre la prețuri accesibile, tinerii pot studia în alte state europene, iar piața locurilor de muncă este acum de nivel european.

Suntem de 17 ani stat membru al UE, perioadă în care România a primit 80 miliarde euro, de trei ori mai multe fonduri europene decât a contribuit, ani în care economia românească a crescut constant. În acest context, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru este un instrument al Uniunii Europene, un ONG ce gestionează fonduri europene nerambursabile din 1999, care ajung sub formă de finanțare și proiecte de peste 2 miliarde euro în perioada 2007-2020 – prin care s-au modernizat drumuri, spitale, școli, cetăți istorice, biserici fortificate, s-au achiziționat autobuze verzi, s-au realizat piste de biciclete, parcuri, centre pentru tineri și vârstnici în orașe, comune, prin primării, consilii județene, ong-uri sau mediul privat. Rezultatele se văd în fiecare oraș de oameni gospodari din Regiune, unde modernizarea se vede în fațadele noi ale clădirilor publice, în iluminat economic și inteligent, în sisteme video de supraveghere pentru siguranța cetățenilor, în echipamente moderne, dar și în locurile de muncă și în veniturile care au crescut în familiile din Regiune” a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Puterea de cumpărare a Românilor a crescut la 77% din media UE, în timp ce acum 20 de ani era mai mică de 40% din această medie. În acest timp, am depășit state ca Letonia, care este la 74% din media din UE, Croaţia – 73%, Grecia – 68%, Slovacia – 67% şi Bulgaria – 59%.

La nivelul Regiunii Centru, în primii ani după aderare, ADR Centru a avut calitatea de Organism Intermediar pentru programele operaționale. Prin POR 2007-2013, cu un buget de 440 milioane euro, au fost contractate 499 proiecte prin care s-au modernizat peste 300 km de drumuri și străzi, s-au dotat bazele ISU, peste 60 unități de învățământ și 14 unități sanitare au fost reabilitate, iar 25 de obiective istorice de patrimoniu au fost restaurate. Pentru Creșterea Competitivității Regionale, peste 800 de entități privat au investit mai mult de 320 milioane  euro prin care au fost construite peste 20.000 mp spații producție și au fost create sau menținute în activitate peste 30.000 locuri de muncă.

Pe parcursul implementării Programului Operațional Regional 2014-2020 – a fost gestionat un buget de 766,77 milioane euro și un număr de 1.191 proiecte cu o valoare solicitată 1,43 miliarde euro, au dus la o absorbție de peste 135%, ceea ce înseamnă că mai mult de 1 miliard euro a fost utilizat în dezvoltarea regiunii.

Pentru perioada 2021-2027, ADR Centru a devenit Autoritate de Management și gestionează Programul ”Regiunea Centru”. PR Centru 2021-2027, are pentru următorii 7 ani peste 1,15 miliarde euro fonduri europene nerambursabile, la care se vor adaugă peste 230 milioane euro cofinanțare din partea Guvernului României, în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Până în prezent, pe acest program s-au lansat 16 apeluri de finanțare cu o valoare totală de peste 900 milioane euro. Aproape 900 cereri de finanțare cu o valoare totală de peste 1 miliard euro, au fost deja depuse, din care s-au contractat sau sunt în precontractare 26 proiecte cu o valoare de peste 95 milioane euro.

Uniunea Europeană este o prezență constantă în viața tinerilor, însoțindu-i de-a lungul parcursului educațional și apoi profesional. Uniunea oferă programe, inițiative și resurse care sprijină educația tinerilor, îmbogățirea competențelor sau ocuparea forței de muncă. Dacă ADR Centru se concentrează pe munca cu instituțiile, prin proiectul dedicat cetățenilor, Europe Direct Regiunea Centru, ADR propune evenimente și activități care să transmită participanților ce programe și proiecte sunt în regiune datorită UE, dar și oportunitățile la care au acces cetățeni ca urmare a faptului că suntem cetățeni europeni.

În acest sens, pentru 9 mai 2024, Centrul Europe Direct Regiunea Centru a propus tinerilor din șapte licee EPAS din Regiunea Centru un joc de rol care să le ilustreze rolul decizional al instituțiilor europene, printr-o negociere între echipele tinerilor care reprezintă în acest rol, miniștri ai statelor membre, dar și reprezentați ai Consiliului Europei, Comisiei Europene și Parlamentul European.  Participă la activitate echipele ”Școlilor ambasador” ale Parlamentului European din cadrul Liceului Tehnologic “Joannes Kajoni” Miercurea-Ciuc, Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, Liceul Teoretic ”Mircea Eliade” Întorsura Buzăului,  Colegiul de Ştiinţe “Grigore Antipa” Braşov, Liceul Teoretic “O. C. Tăslăuanu” Toplița, Colegiul Național “Octavian Goga” Sibiu și Colegiul Economic “Transilvania” Târgu Mureș.

Tot azi, la Colegiul Național ”Áprily Lajos” din Brașov, am discutat cu mai mult de 50 de elevi, mici si mari, despre Uniunea Europeană și Ziua Europei. Activități dedicate zilei de 9 mai continuă în cadrul acestei luni prin participarea și susținerea Centrului Județean de Excelență Alba, care organizează „Gala excelenței în educație”, la care participă peste 100 de tineri din județul Alba, alături de cadrele didactice care i-au îndrumat, și care au obținut rezultate remarcabile la învățătură.

Alba Iulia, 9.05.2024

Pin It on Pinterest

Share This