Dat fiind că piața unică are 450 de milioane de consumatori, care contribuie la peste 51 % din PIB-ul UE prin consumul privat, consumatorii joacă un rol esențial în „motorul” economiei noastre. Sporirea încrederii consumatorilor, asigurarea clarității juridice, consolidarea aplicării normelor și facilitarea proceselor administrative pentru întreprinderi sunt obiective esențiale ale acțiunilor din cadrul agendei, care sunt concepute pentru a stimula protecția consumatorilor și a promova competitivitatea, echitatea socială și creșterea durabilă în întreaga Uniune Europeană.

Deși consumatorii europeni se bucură de unele dintre cele mai ridicate niveluri de protecție din întreaga lume, este necesar să ne adaptăm cadrul pentru a ține pasul cu peisajul în schimbare rapidă, marcat de creșterea costurilor de trai, de evoluția practicilor de piață, mai ales în mediul online, și de creșterea accelerată a comerțului electronic. O politică solidă privind protecția consumatorilor nu înseamnă doar protejarea consumatorilor, ci și protejarea întreprinderilor din UE care respectă normele împotriva concurenței neloiale din partea comercianților care nu le respectă.

Agenda 2030 privind consumatorii introduce o serie de noi inițiative pentru a aborda într-un mod eficace aceste provocări, concentrându-se asupra a patru domenii-cheie: finalizarea pieței unice pentru consumatori, echitatea digitală și protecția consumatorilor în mediul online, promovarea consumului durabil și eficacitatea asigurării respectării normelor, precum și a măsurilor reparatorii.

Un comunicat de presă și o fișă informativă sunt disponibile online.

Puteți urmări pe site-ul EBS conferința de presă a comisarului McGrath în legătură cu Agenda 2030 privind consumatorii.

Persoane de contact:

LAMMERT Markus ( markus [dot] lammertatec [dot] europa [dot] eu (markus[dot]lammert[at]ec[dot]europa[dot]eu) )

LOMBA Antoine ( Antoine [dot] LOMBAatec [dot] europa [dot] eu (Antoine[dot]LOMBA[at]ec[dot]europa[dot]eu) )

Pin It on Pinterest

Share This
Europe Direct Regiunea Centru
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.