Comisia Europeană a lansat astăzi, 1 iulie, o consultare specifică pentru a solicita feedback din partea comunității de afaceri și a autorităților publice cu privire la o nouă procedură propusă, menită să permită accesul public la justiție în legătură cu anumite decizii ale Comisiei privind măsuri de ajutor de stat, în cazul unor contestații bazate pe motive legate de presupuse încălcări ale legislației UE în domeniul mediului.

În special, Comisia solicită feedback cu privire la impactul procedurii propuse asupra deciziilor de investiții și a implementării proiectelor de către comunitatea de afaceri și, la nivel mai general, asupra punerii în aplicare a politicilor UE. Consultarea specifică va colecta și informații în legătură cu implicațiile noii proceduri în ceea ce privește costurile și sarcina administrativă pentru întreprinderi și pentru statele membre.

Conform noii proceduri propuse, membrii eligibili ai publicului, precum organizațiile neguvernamentale de mediu, ar putea solicita Comisiei o reexaminare internă a unei decizii privind un ajutor de stat, din motivul unei presupuse încălcări a legislației UE în domeniul mediului. Solicitanții eligibili ar avea dreptul la o cale de atac în fața instanțelor UE. Noua procedură va acorda atenția cuvenită caracteristicilor speciale ale controlului ajutoarelor de stat și eficacității acestuia, inclusiv în ceea ce privește durata. Ea va lua în considerare, în special, rolul pe care îl joacă ajutorul de stat pentru Pactul verde european, precum și pentru asigurarea stabilității economice și financiare pe piața internă în perioade de criză.

Consultarea specifică se adresează comunității de afaceri și autorităților publice relevante care se ocupă de ajutoare de stat și de aspecte de mediu. Acestea își pot prezenta observațiile cu privire la noua procedură propusă până la 6 septembrie 2024.

Consultarea vine în continuarea constatărilor din 2021 ale Comitetului pentru examinarea respectării dispozițiilor Convenției de la Aarhus, care a concluzionat că UE încalcă Convenția de la Aarhus din cauză că publicul nu poate contesta deciziile privind ajutoarele de stat adoptate în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE în cazul în care se presupune că aceste decizii încalcă legislația UE în materie de mediu. La 17 mai 2023, Comisia a adoptat o comunicare în care identifica opțiuni pentru a da curs acestor constatări, în vederea creării unei noi proceduri. La 30 mai 2024, Comisia a lansat o cerere de contribuții.

Comisia intenționează să publice, în al doilea trimestru al anului 2025, un document de lucru al serviciilor Comisiei în care să evalueze domeniul de aplicare, conținutul și impactul probabil al inițiativei și în care va rezuma informațiile primite în cadrul consultării specifice.

Pin It on Pinterest

Share This