UE este al 4-lea partener comercial al Malaysiei ca mărime, comerțul cu mărfuri fiind în valoare de 45 de miliarde EUR în 2023, iar comerțul cu servicii în valoare de 11 miliarde EUR în 2022. Realizarea unor legături comerciale mai strânse cu Malaysia – o economie majoră în Asia de Sud-Est – ar stimula competitivitatea și securitatea economică a UE prin noi oportunități de afaceri și prin lanțuri de aprovizionare mai solide, deblocând noi posibilități de export și îmbunătățind accesul la surse de materii prime.
O declarație a președintei von der Leyen este disponibilă online.
Acordul va urmări să construiască parteneriatul UE-Malaysia pe baza unor angajamente solide privind drepturile lucrătorilor și protecția climei și a mediului, dezvoltând în același timp cooperarea strategică a UE cu regiunea indo-pacifică, aflată în creștere rapidă.
UE și Malaysia se angajează ca discuțiile privind ALS să avanseze rapid și urmăresc să organizeze o primă rundă substanțială de negocieri în lunile următoare. Textele propuse de UE vor fi publicate după prima rundă de negocieri, în conformitate cu politica UE în materie de transparență. De asemenea, în sprijinul negocierilor a fost efectuată o evaluare a impactului asupra dezvoltării durabile, care a analizat posibilele efecte de ordin economic, social, asupra mediului și asupra drepturilor omului ale acordului.
În urma întâlnirii sale de duminică cu ministrul malaysian al investițiilor, comerțului și industriei, Tengku Zafrul Aziz, comisarul pentru comerț și securitate economică Maroš Šefčovič a declarat: „Salut călduros relansarea negocierilor noastre cu Malaysia, care marchează începutul unei îmbunătățiri importante a relației noastre comerciale cu această economie dinamică din Asia de Sud-Est. Aceste negocieri au loc într-un moment crucial. În peisajul geopolitic de astăzi, aflat în continuă schimbare, este esențial să construim noi parteneriate, să încurajăm colaborarea și să explorăm noi oportunități – exact ceea ce facem prin aceste discuții. Un acord de liber schimb modern și dinamic va aduce beneficii reciproce, deschizând porțile către noi oportunități de afaceri și sporind reziliența lanțurilor noastre de aprovizionare. Așteptăm cu interes o primă rundă productivă de negocieri în lunile următoare.”