În zilele de 20 și 21 noiembrie 2025, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru Coeziune și Reforme, Raffaele Fitto, vine la București pentru discuții și reuniuni la nivel înalt despre viitorul Politicii de Coeziune a UE și despre următorul Cadru Financiar Multianual (2028–2034).

Programul vizitei începe joi, 20 noiembrie, când vicepreședintele executiv Fitto va participa la o cină la nivel înalt oferită de Guvernatorul Băncii Naționale a României.

Vineri, 21 noiembrie, vicepreședintele executiv Fitto participă la Conferința la nivel înalt „Coeziunea 2027+: un factor de stimulare a dezvoltării pe termen lung, a competitivității economice incluzive și a rezilienței în întreaga Europă”, organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul de Finanțe.

Programul include o întâlnire cu Agențiile pentru Dezvoltare Regională, participarea la Masa rotundă ministerială privind coeziunea, precum susținerea unui discurs în deschiderea Conferinței, alături de: Nicușor Dan, președintele României; Ilie Bolojan, prim-ministrul României; Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene; Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene; Oana Țoiu, ministra Afacerilor Externe; Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Declarație de presă comună – ora 11:30

Declarația de presă comună susținută de Raffaele Fitto, Roxana Mînzatu, Dragoș Pîslaru, Oana Țoiu și Alexandru Nazare va avea loc la hotelul Sheraton Bucharest, sala Diamond.

Deschiderea Conferinței și declarația de presă vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Vicepreședintele executiv Fitto va avea, de asemenea, o întâlnire bilaterală cu președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Discuțiile se vor concentra pe următorul Cadru Financiar Multianual în contextul provocărilor geopolitice și economice actuale.

Acreditare presă

Jurnaliștii sunt rugați să se înregistreze în prealabil la: directia [dot] comunicareatmfe [dot] gov [dot] ro (directia[dot]comunicare[at]mfe[dot]gov[dot]ro)

Termen-limită: 20 noiembrie, ora 19:00.

Accesul se face doar cu act de identitate valid.

Persoană de contact pentru presă:

Andreea Popescu – teodora-andreea [dot] popescuatec [dot] europa [dot] eu (teodora-andreea[dot]popescu[at]ec[dot]europa[dot]eu)

Pin It on Pinterest

Share This
Europe Direct Regiunea Centru
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.