Cu toate că această performanță foarte bună a fost impulsionată inițial de o creștere bruscă a exporturilor, datorată anticipării creșterilor tarifare, economia UE a continuat să crească în al treilea trimestru. Privind în perspectivă, se preconizează că activitatea economică va continua să se dezvolte într-un ritm moderat în perioada analizată în previziuni, în pofida unui mediu extern dificil.

Previziunile din toamna acestui an estimează că, în UE, PIB-ul real va crește cu 1,4 % în 2025 și în 2026, apropiindu-se de 1,5 % în 2027. Se preconizează că zona euro va reflecta această tendință, estimările fiind că PIB-ul real va crește cu 1,3 % în 2025, cu 1,2 % în 2026 și cu 1,4 % în 2027. Inflația din zona euro va continua să scadă, ajungând la 2,1 % în 2025 și menținându-se la aproximativ 2 % în perioada analizată în previziuni. La nivelul UE, se preconizează că inflația va rămâne ușor mai ridicată, scăzând la 2,2 % în 2027.

Valdis Dombrovskis, comisarul pentru economie și productivitate și pentru punere în aplicare și simplificare, a declarat: „Chiar și într-un mediu nefavorabil, economia UE a continuat să crească. Acum, având în vedere contextul extern dificil, UE trebuie să ia măsuri ferme pentru a debloca creșterea internă. Aceasta înseamnă accelerarea activității noastre în legătură cu agenda privind competitivitatea – inclusiv prin simplificarea reglementării, prin finalizarea pieței unice și prin stimularea inovării.

Puteți urmări conferința de presă a comisarului Dombrovskis pe site-ul EBS.

Un comunicat de presă este disponibil online.

Persoane de contact:

UJVARI Balazs ( balazs [dot] ujvariatec [dot] europa [dot] eu (balazs[dot]ujvari[at]ec[dot]europa[dot]eu) )

MARÇAL SANTOS Francisca ( francisca [dot] marcal-santosatec [dot] europa [dot] eu (francisca[dot]marcal-santos[at]ec[dot]europa[dot]eu) )

Pin It on Pinterest

Share This
Europe Direct Regiunea Centru
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.