O serie întreagă de organizații non-guvernamentale și instituții de stat vor împărți granturi europene de maximum 40.000 de euro unor români care vor să deschidă mici afaceri. 

Statul a suplimentat masiv bugetul liniei de finanțare România Start-up Plus, de la 105 milioane de euro la 477 de milioane de euro, astfel încât ar urma să fie înființate peste 5.000 de firme mici și mijlocii (IMM) cu banii europeni, potrivit anunțului de miercuri al ministerului. 

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU), din cadrul MDRAPFE a aprobat 169 proiecte, în valoare de 477 mililoane de euro, pentru apelul de proiecte “România Start Up Plus” – a informat miercuri Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Demarat în anul 2016, acest apel de proiecte avea un buget total de 105 milioane de euro, inițial, dar ”Ministrul Rovana Plumb a decis suplimentarea alocării prevăzute inițial pentru apelul Romania Start Up pentru a da posibilitatea antreprenorilor care au avut proiecte admise în urma evaluării să aibă acces la finanțare din fonduri europene” – a menționat sursa citată.

”Am considerat dintotdeauna că motorul de dezvoltare economică este ințiativa antreprenorială și acest demers de a suplimenta alocarea pe apelul Romania Start Up  este parte a acestei viziuni” – si-a motivat Plumb decizia.

Comunicatul ministerului nu precizează sursa suplimentării, dar cel mai probabil s-a realizat prn relocarea unor fonduri europene în interiroul Programului Operațional Capital Uman (care are o alocare totală de 4,3 miliarde de euro).

Astfel, prin linia de finanțare România Start-up Plus, statul crede că:

  • vor fi create 5.070 de IMM-uri,
  • minimum 10.400 noi locuri de muncă,
  • peste 50.000 de persoane (șomeri și/sau persoane inactive /angajați, inclusiv persoane care desfășoară o activitate independentă) vor beneficia de sprijin în cadrul celor 169 de proiecte aprobate.

România Start-up Plus (RSUP) este o amplă linie de finanțare a microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii (IMM), alături de poate mai cunoscutul program Start-up Nation (SUN), prin care statul spune că va acorda fonduri nrambursabile de maximum 200.000 de lei (44.000 euro) noilor IMM-uri, în anumite condiții.

Autoritatea de Management a POCU, din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a anunțat marți, 31 octombrie 2017, rezultatele contestațiilor făcute de organizațiile care au depus cereri de finanțare pentru a deveni administratori de granturi în programul România Start-up Plus.

Astfel, pe lângă cele 169 de proiecte aprobate (vezi lista) anterior, vor mai intra la finanțare încă 13 proiecte derulate de:

  1.  FORMENERG – S.A.
    2.    PROGRESS TEAM SRL
    3.    CENTRADE DIRECT SRL
    4.     ASOCIATIA PROVILEGIO
    5.    ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI
    6.    AGENTIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALA CENTRU
    7.    INSTITUTUL PENTRU DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE
    8.    FEDERATIA SINDICATELOR DIN INDUSTRIA ALIMENTARA
    9.    BEMOL CAPITAL
    10.    DELOITTE CONSULTANTA SRL
    11.    ASOCIATIA ,,UNIUNEA EDITORILOR DIN ROMANIA”
    12.    ASOCIATIA PENTRU PROMOVAREA AFACERILOR IN ROMANIA
    13.    UNIVERSITATEA ,, LUCIAN BLAGA ” DIN SIBIU.

Pin It on Pinterest

Share This