Ca la orice scrutin, votul la alegerile europene înseamnă alegerea unui viitor mai bun. Alegerile europene vor avea loc în mai 2019, de joi 23, până duminică 26 mai, în funcție de țara în care locuiești sau în care votezi. Europa are în fața ei numeroase provocări.

De la migrație și schimbări climatice, până la șomajul în rândul tinerilor și protecția datelor. Astăzi, mai mult ca oricând, este necesar să găsim soluții comune. Ne așteaptă însă și oportunități, cum ar fi extinderea pieței unice digitale și consolidarea concomitentă a protecției adecvate a consumatorilor și artiștilor europeni.

Acestea sunt aspectele care îi preocupă cel mai mult pe europeni și asupra cărora acționează Parlamentul European și va continua să o facă. De data asta, alegerile se vor desfășura într-un context foarte diferit de cel de acum cinci ani. Vedem, în jurul nostru, cum neadevăruri pe care nimeni nu le pune sub semnul întrebării pot transforma cu ușurință diversitatea în diviziune. Și cât de fragilă este democrația, dacă noi nu participăm activ la ea. De data asta, nu este de ajuns doar să speri că viitorul va fi mai bun. De data asta, fiecare dintre noi trebuie să își și asume responsabilitatea și să își aleagă viitorul. De aceea, de data asta îți cerem să te angajezi că vei vota și să ne ajuți să-ți convingem familia și prietenii să facă la fel.

  • #1 pentru că vreau să am dreptul să trăiesc, să iubesc, să studiez și să lucrez oriunde voi alege
  • #2 pentru că vreau să am dreptul să petrec timp împreună cu familia mea
  • #3 pentru că trebuie să colaborăm pentru a ne securiza frontierele
  • #4 pentru că noi credem că toți trebuie să-și plătească impozitele și să o facă într-o manieră transparentă
  • #5 pentru că vreau să îmi protejez viața privată
  • #6 pentru că trebuie să luptăm împotriva schimbărilor climatice acum
  • #7 pentru că trebuie să colaborăm pentru a gestiona migrația
  • #8 pentru că, pentru a înfrânge terorismul, trebuie să colaborăm cu toții
  • #9 pentru că trebuie să colaborăm pentru a proteja mediul înconjurător
  • #10 pentru că trebuie să investim pentru a ajuta economiile noastre să crească
  • #11 pentru că trebuie să colaborăm pentru a proteja modul nostru de viață
  • #12 pentru că știrile false ne fac rău tuturor
  • #13 pentru că prea mulți tineri nu au încă un loc de muncă
  • #14 pentru că o societate mai egalitară ne face pe toți mai sănătoși și mai fericiți
  • #15 pentru că prefer să-mi asum răspunderea pentru viitor decât să dau vina pe alții pentru prezent
  • #16 pentru că lumea nu va aștepta până data viitoare.

Votul tău influențează modul în care Parlamentul European va decide cu privire la chestiunile care îți afectează viața de zi cu zi. Parlamentul European ia decizii importante: cum să susținem creșterea economică, cum să reducem consumul de energie, cum să ne asigurăm că alimentele pe care le consumăm sunt sigure. Prin votul tău hotărăști cine ia aceste decizii și ce înseamnă ele pentru soarta lumii în care vrei să trăiești. Dacă nu votezi, nu ai niciun cuvânt de spus.

Votul tău îi conferă Uniunii Europene puterea de a te proteja și de a-ți proteja familia.

Lumea noastră se confruntă cu numeroase provocări, de la migrație la schimbările climatice. Abordându-le împreună, vom găsi cu mult mai ușor soluții. De exemplu, Uniunea noastră este în avangarda inovării și a investițiilor de care avem nevoie pentru a face față schimbărilor climatice. Și se luptă pentru a ne proteja modul de viață și viața noastră privată. Votul tău este cel care îi dă puterea de a face acest lucru.

Votul tău apără democrația.

Vedem peste tot cum „adevăruri” pe care nimeni nu le pune în discuție pot transforma cu ușurință diversitatea în diviziune. Vedem peste tot cât de fragilă poate fi democrația. Uniunea noastră se bazează pe respectul tuturor pentru drepturile fundamentale, statukl de drept și pentru principiile democratice. Votând, susții aceste drepturi, pentru tine și pentru ceilalți.

 

Cum votezi în România:

În România, alegerile europene au loc la data de 26 mai 2019. Cetățenii care au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a vota. Votul din străinătate este posibil dacă se îndeplinesc anumite condiții.

Câți membri din România sunt aleși pentru Parlamentul European?

În 2019, alegătorii vor alege 33 de membri pentru Parlamentul European, unul în plus față de alegerile din 2014.

Realizările Parlamentului European 2014 – 2018:

Aproximativ 1.000 de propuneri legislative ale Comisiei Juncker au fost discutate, îmbunătățite și finalizate cu succes în urma negocierilor cu Consiliul de la alegerile din 2014 până acum.

În jur de 200 de dosare legislative (incluzând 46 de dosare pe tema cadrului financiar multianual) sunt în curs de desfășurare (în 2019). Se așteaptă decizii importante pe dosare ca:

Aveți mai jos doua materiale elaborate pentru a cuprinde succint motivele importante privind participare ala vot sau un material atractiv DIY, unde vă lansăm provocarea de a face un suport de birou cu mai mutle informații utile. 

Alegerile europarlamentare în România. De ce să mergem la vot?

 

DIY

Pin It on Pinterest

Share This