Aproape 50 de persoane au participat timp de două zile la evenimentul online ”Forumul Comunicatorilor” din Regiunea Centru. Pe parcursul acestei întâlniri, comunicatorii pe teme europene au discutat despre proiectele care au asigurat dezvoltarea județelor Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Evenimentul, organizat de către Centrul EUROPE DIRECT Regiunea Centru, alături de structura gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională CENTRU, a avut în centrul atenției mass-media care s-a implicat pe parcursul anului în promovarea informațiilor europene, dar și reprezentanții societății civile care, la rândul lor, au contribuit la diseminarea informațiilor pe teme europene. Ca atare, cei mai activi membri ai rețelei de comunicatori au fost recompensați cu diverse obiecte promoționale.
Acest eveniment a încheiat activitățile de informare și promovare propuse în acest an prin Europe Direct Regiunea Centru, reunind comunicatorii de informații de la nivel regional. Reprezentanții autorităților publice locale, alături de mass-media, cetățeni, influenceri și alți reprezentanți ai societății civile au participat – pe parcursul celor două zile propuse de organizatori – la discuții pe tema proiectelor europene și a activităților întreprinse pe teme de mediu, a soluțiilor identificate de către fiecare autoritate publică locală pentru creșterea calității vieții și a mediului, la nivelul fiecărei comunități, cu fonduri europene. Prima zi de eveniment a sumarizat activitățile majore finanțate prin fonduri europene, dar și perspectivele de finanțare derulate prin ADR Centru pentru viitoarea perioadă. Discuțiile au inclus prezentarea unor proiecte relevante la nivelul fiecărui comunități din regiune, județ, municipiu sau oraș, cu impact asupra vieții cetățenilor. Aproape la fiecare temă s-au implicat și reprezentanții mass-media și cei mai activi membri ai societății civile, pentru a discuta modalități de îmbunătățire a schimbului de informații.
”Pe parcursul evenimentului am reușit să transmitem atât cetățenilor, cât și reprezentaților autorităților publice locale, că dorim să stabilim un cadru de activitate pe care să-l extindem pe viitor. Prin acest eveniment le-am transmis tuturor că împreună putem găsi căile de comunicare eficiente și că le apreciem eforturile depuse de fiecare, în funcție de rolul pe care-l au în rețea. Unii cu sprijinul celorlalți vom putea să îmbunătățim volumul și calitatea informațiilor pe care le transmitem către oameni, precum și nevoile pe care le au cei implicați în rețea. Am stabilit în același timp, alături de cei prezenți, parametrii de lucru pentru viitor deoarece dorim să organizăm acest Forum în format fizic și să îl extindem ca număr de membri, cu un schimb mult mai real de informații și cu posibilitatea de a ajunge la și mai mulți cetățeni”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
După o scurtă prezentare a organizatorilor și a scopului activității, prima zi de eveniment, a continuat cu intervenții ale participanților și cu activități interactive cu referire la așteptările membrilor din rețea. După prezentarea impactului proiectelor europene de mediu susținută de către reprezentanții autorităților publice locale, agenda evenimentului a propus participanților discuții pentru îmbunătățirea acestor proiecte, corelat cu așteptările lor în domeniu. Partea a doua a evenimentului s-a axat pe implicarea civică a reprezentanților mass-media și a celor mai activi membri ai societății, dar și premierea activității celor mai activi comunicatori. În cea de-a doua zi alocată desfășurării evenimentului, cei prezenți au participat la o sesiune practică de training online pe tema soluționării situațiilor conflictuale și fenomenul stresului la locul de muncă.