Lume, lume căutăm voluntari din Alba Iulia, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș sau Sibiu! Te așteptăm să te înscrii până în 15 aprilie 2018.

Avem nevoie de acei oameni tineri, motivați, care vor sa lucreze câteva ore alături de noi, să câștige experiență, să ne sprijine în organizarea de evenimente și să participe la acestea.

Să facem ceva frumos de ni se duce vestea!

Dacă vrei să te implici și să faci parte din echipa noastră, completează formularul de mai jos. Promitem să nu te stresăm cu un program ca la lucru sau de școală. Cam o zi de lucru pe lună sau la două luni.

Vă ascultăm, vă implicăm și apoi o să încercăm să vă și recompensăm. Cel puţin cu o motivare sau cu o recomandare, daca nu chiar și o stare. Garantăm amintiri și materiale care îți vor aduce aminte cu drag de timpul petrecut alături de noi!

Noi suntem cei cu dezvoltarea din centrul țării noastre. Dacă ai văzut Dino Parc sau Cetățile din Alba Iulia, Tîrgu Mureș, Rupea sau Făgăraș, o pensiune sau o mașină ISU marcate Regio, ai văzut unde sunt fondurile derulate prin noi. Dacă ai participat la cele 4 ediții de Crosul Europei de la Alba Iulia, suntem tot noi.

Te așteptăm până în 15 aprilie să te înscrii. Începem 2018 cu primul eveniment, adică Crosul Europei ediția a V-a, în 11 mai!

Completează FORMULARUL DE APLICARE! 

Pin It on Pinterest

Share This
Europe Direct Regiunea Centru
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.