Parlamentul a aprobat în plen joi, 14 februarie 2019, înființarea unui instrument UE menit să verifice investițiile străine directe pe criterii de securitate pentru a proteja sectoarele strategice. În timp ce UE rămâne deschisă investițiilor, este nevoie de verificarea investițiilor străine directe din exterior pentru a nu pune în pericol interesele strategice ale UE. 

Noile reguli de examinare, convenite neoficial de parlament cu miniștrii UE, au fost adoptate cu 500 de voturi pentru, 49 împotrivă și 56 de abțineri. Noul regulament protejează infrastructura strategică, din sectoarele de energie, transport, comunicații și date, spațiu cosmic și finanțe, precum și tehnologii precum semiconductorii, inteligența artificială și robotica. Deputații au adăugat câteva sectoare, printre care furnizarea de apă, asistență medicală, apărare, mass-media, biotehnologie și siguranță alimentară.

Deputații au întărit mecanismul de cooperare cu includerea schimbului de informații între statele membre, care pot emite informări despre ISD direcționate către alte state membre. Comisia Europeană poate cere informații și emite o opinie pentru țara vizată de investiție, însă decizia finală aparține țării respective.

 

Etapele următoare

Consiliul este așteptat să aprobe oficial acordul pe 5 martie 2019. Regulamentul va intra apoi în vigoare 18 luni după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

Background

În prezent numai 14 state membre ale UE (Austria, Danemarca, Germania, Finlanda, Franța, Letonia, Lituania, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania și Regatul Unit) au mecanisme de verificare. Acestea diferă însă foarte mult din punct de vedere al scopului și al modelului folosit.

În ultimii 20 de ani, structura și proveniența investițiilor străine directe in UE s-au schimbat semnificativ, în special din direcția economiilor emergente. Investițiile din China au crescut de șase ori, cele din Brazilia de zece ori, iar investițiile din Rusia s-au dublat cel puțin, vizând în ultima vreme sectoarele high-tech și de multe ori prin intermediul unor companii de stat sau cu legături guvernamentale.

Pin It on Pinterest

Share This