Comisia Europeană a decis înregistrarea inițiativei cetățenești europene intitulată „Eat ORIGINal! Unmask your food”. Inițiativa solicită declararea obligatorie a originii pentru toate produsele alimentare. Scopul este prevenirea fraudelor și protejarea sănătății publice. S-ar garanta astfel dreptul consumatorilor de a fi informați pe această temă.

Înregistrarea inițiativei are loc la 2 octombrie 2018 și este punctul de plecare al unui proces care va dura un an, timp în care organizatorii vor strânge semnături în sprijinul inițiativei. Dacă, după un an, inițiativa va beneficia de un milion de declarații de susținere din cel puțin șapte state membre, Comisia va avea la dispoziție trei luni pentru a lua o decizie: fie să dea curs solicitării, fie să o respingă, în ambele cazuri trebuind să își argumenteze decizia.

 

Ce este o inițiativă cetățenească europeană?

Inițiativele cetățenești europene au fost introduse de Tratatul de la Lisabona, fiind lansate ca instrumente prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru în aprilie 2012. Odată înregistrată oficial, o inițiativă cetățenească europeană dă posibilitatea ca un număr de un milion de cetățeni din cel puțin un sfert din statele membre ale UE să invite Comisia Europeană să propună un act juridic în domeniile în care Comisia are competența de a acționa.

 

Textul în limba română al inițiativei cetățenești europene „Eat ORIGINal” poate fi consultat aici:

http://ec.europa.eu/citizens-initiative/public/initiatives/open/details/2018/000006/ro?lg=ro

Pin It on Pinterest

Share This