În anul acesta, 2018, se sărbătorește „Anul European al Patrimoniului Cultural”. Patrimoniul cultural din România – clădiri istorice, biserici, monumente, obiecte și articole vestimentare ce ilustrează trecutul, opere de artă, cărți vechi, mașini, orașe istorice, situri arheologice – are o valoare atât pentru ceea ce suntem noi, ca oameni și țară, cât și pentru cultura europeană.

Imaginați-vă un tablou pe care-l vedeți destul de des și din care, datorită timpului, s-a șters un colț care era interesant pentru povestea acelei bucăți lipsă. Așa ar fi și în cazul în care patrimoniul cultural al României s-ar șterge, prin neglijență sau lipsă de fonduri, din tabloul european al istoriei europene.

În acest an se celebrează tot ceea ce ne definește ca și cetățeni europeni din prisma patrimoniului pe care îl aducem comunității. Diversele proiecte de restaurare a cetăților, orașelor istorice și bisericilor, diversele evenimente de celebrare a obiceiurilor și tradițiilor, de promovare a cărții vechi, evenimentele și proiectele derulate în România cu susținerea sau cu fonduri europene, sunt cele mai bune exemple ale acestui patrimoniu al nostru, al Europei. Obiectivul acestei teme este de a încuraja prețuirea patrimoniului cultural al Europei ca o resursă comună, de a conștientiza și sensibiliza oamenii cu privire la istoria și la valorile noastre comune, precum și de a consolida sentimentul de apartenență la un spațiu european comun.

Istoria și trecutul sunt importante să trebuie păstrate, dar și transmise intacte generațiilor următoare, așa cum și părinții și moștenirea lor, alături de iubirea bunicilor și învățămintele și poveștile lor, trebuie duse mai departe.

Patrimoniul nostru cultural joacă un rol important în construirea viitorului Europei, iar noi – eu, tu, vecinul, vecina – prin ceea ce arătăm turiștilor străini, care vin tot mai mulți în România, sau turiștilor români ce vor să viziteze locurile istorice, suntem purtătorii de cuvânt și prezentăm imaginea valorilor primite de la părinți și bunici, a locului unde stăm.

Începând cu anul 2007, Uniunea Europeană a investit în Regiunea Centru, adică în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, prin proiectele de restaurare ale patrimoniului nostru cultural-istoric, circa 100 milioane de euro. Azi avem la Alba Iulia, Râșnov, Rupea, Făgăraș, Mediaș, Târgu Mureș, Sibiu, Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc, cetăți istorice și biserici care și-au deschis porțile și vor mai dăinui mulți ani de acum înainte ca moștenire istorică românească, parte din cultura europeană.

Avem mai jos o listă cu ceea ce s-a restaurat sau se va restaura în Regiunea Centru, prin fondurile europene, locuri unde au loc acum și sunt preconizate în viitor multe evenimente ce vor aduna la un loc localnicii și turiștii, care vor transmite copiilor și tinerilor mesajul că pentru un viitor mai bun să își aducă aminte de fundația pusă din trecut și să aducă fiecare propria valoare la fiecare moment pe care îl trăiește.

 

Județul Alba

  1. Conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia – proiect implementat de Primăria Municipiului Alba Iulia, cu o valoare totală de 21,72 milioane lei, din care 17,90 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  2. Reabilitarea si introducerea in circuitul turistic a Bisericii Reformate Aiud – proiect implementat de Parohia Reformată Aiud – Alba, cu o valoare totală de 16,24 milioane lei, din care 13,77 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  3. Restaurarea Bisericii de lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, Geogel – proiect implementat de Parohia Ortodoxă Română Geogel, cu o valoare totală de 3,09 milioane lei, din care 2,62 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  4. Conservarea, reabilitarea si promovarea Bisericii Evanghelice din Câlnic – Alba, componentă a Ansamblului protejat UNESCO – proiect implementat de Parohia Evanghelică Câlnic, cu o valoare totală de 3,8 milioane lei, din care 3,28 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  5. Trei proiecte de reabilitare a Cetății din Alba Iulia – Fortificația de tip Vauban implementate de Primăria Municipiului Alba Iulia, cu o valoare totală de 187,09 milioane lei, din care 117,73 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.

Județul Brașov

  1. Două proiecte ce vizează restaurarea, conservarea si valorificarea durabilă a Cetății Râșnov și a Centrului Istoric Râșnov – implementate de Primăria Orașului Râșnov, Brașov, cu o valoare totală de 34,24 milioane lei, din care 24,98 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate. Este vorba de două proiecte integrate de reactualizare și modernizare urbană, în timp ce un alt proiect implementat tot de Primăria Orașului Râșnov, a finanțat realizarea Ascensorului pe plan înclinat pentru acces către Cetatea Râșnov – proiect cu o valoare totală de 15,35 milioane lei, din care 5,94 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  2. Reabilitarea si extinderea infrastructurii turistice în orașul Rupea (Cetatea Rupea) – proiect implementat de Primăria Orașului Rupea, cu o valoare totală de 30,82 milioane lei, din care 20,20 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate
  3. Lucrări de reparații, conservare si introducere în circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Fortificate Rupea – proiect implementat de Parohia Evanghelică C.A. Rupea, Brașov, cu o valoare totală de 2,04 milioane lei, din care 1,66 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  4. Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al Municipiului Făgăraș – Cetatea Făgărașului – proiect implementat de Primăria Municipiului Făgăraș, Brașov, cu o valoare totală de 21,80 milioane lei, din care 18,53 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  5. Lucrări de reparații, conservare și introducerea în circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Sânpetru, Brașov – proiect implementat de Parohia Evanghelică Sânpetru, cu o valoare totală de 2,87 milioane lei, din care 2,31 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  6. Lucrări de reparații, conservare si introducere în circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Fortificate Evanghelice Seliștat – proiect implementat de Parohia Evanghelică. Seliștat, cu o valoare totală de 1,33 milioane lei, din care 1,10 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  7. Lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate din Vulcan – proiect implementat de Biserica Evanghelică Parohia Vulcan, având o valoare totală de 1,50 milioane lei, din care 1,15 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  8. Lucrări de reparare, conservare, restaurare si introducere în circuit turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Codlea – proiect implementat de Biserica Evanghelică Codlea, cu o valoare totală de 3,19 milioane lei, din care 2,61 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  9. Lucrări de reparații, conservare si introducere in circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Fortificate Evanghelice Cincu – proiect implementat de Parohia Evanghelică Cincu, cu o valoare totală de 2,77 milioane lei, din care 2,29 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  10. Reabilitare Centru istoric Codlea – proiect implementat de Primăria Municipiului Codlea, cu o valoare totală de 13,06 milioane lei, din care 10,27 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.

Județul Covasna

  1. Reabilitarea Ansamblului Muzeului Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe – proiect implementat de Consiliul Județean Covasna cu o valoare totală de 21,81 milioane lei, din care     14,31 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  2. Consolidare, restaurare Ansamblul Bisericii Unitariene Fortificate – proiect implementat de Parohia Unitariană Aita Mare, cu o valoare totală de 6,52 milioane lei, din care 5,38 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  3. Reabilitare – restaurare Biserica Reformată Dalnic – proiect implementat de Parohia Reformata Dalnic, cu o valoare totală de 2,97 milioane lei, din care 2,34 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  4. Consolidare-restaurare Ansamblul Bisericii Romano-Catolice “Sf. Mihail” Lemnia – proiect implementat în parteneriat de primăriile comunelor Lemnia, Mereni și Parohia Romano-Catolica Lemnia, și Mereni, cu o valoare totală de 6,72 milioane lei, din care 5,69 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  5. Restaurarea, refuncționalizarea “Casei Bene” din municipiul Sfântu Gheorghe – proiect implementat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, cu o valoare totală de 2,28 milioane lei, din care 1,38 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.

Județul Harghita

  1. Conservarea si revitalizarea Muzeului Tarisznyas Marton din municipiul Gheorgheni – proiect implementat de Primăria Municipiului Gheorgheni, cu o valoare totală de 3,34 milioane lei, din care 2,61 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  2. Restaurarea AnsambluluiCapela Inima lui Isus” din Odorheiu – proiect implementat de Protopopiatul Romano- Catolic Odorheiu Secuiesc, cu o valoare totală de 1,45 milioane lei, din care 950 mii lei reprezintă fondurile europene alocate.
  3. Reabilitarea Ansamblului Bisericii Reformate din Comuna Șimonești, satul Rugănești -proiect implementat de Parohia Reformata Rugănești, cu o valoare totală de 2,84 milioane lei, din care 2,37 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  4. Restaurarea Conacului Henter din comuna Sântimbru – proiect implementat de Primăria Comunei Sântimbru, cu o valoare totală de 5,56 milioane lei, din care 4,70 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  5. Restaurare consolidare clădire – ”Vila nr. 49, azi Vila nr. 51 “Emil” din Stațiunea turistică Borsec – proiect implementat de Primăria Orașului Borsec, cu o valoare totală de 2,97 milioane lei, din care 2,32 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.

Județul Mureș

  1. Lucrări de reparații, conservare si introducere in circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Saschiz – proiect implementat de Parohia Evanghelică Saschiz, Mureș, cu o valoare totală de 2,23 milioane lei, din care 1,87 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  2. Restaurarea Cetății de refugiu sec. XIV din Saschiz, – proiect implementat de Primăria Comunei Saschiz, Mureș, cu o valoare totală de 8,49 milioane lei, din care 7,16 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  3. Reabilitarea Palatului Culturii Tîrgu Mureș – proiect implementat de Consiliul Județean Mureș, cu o valoare totală de 6,51 milioane lei, din care 5,49 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  4. Reabilitarea Muzeului de Științele Naturii – proiect implementat de Consiliul Județean Mureș, cu o valoare totală de 11,27 milioane lei, din care 7,98 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  5. Reamenajare şi conservare Cetatea Medievală Tîrgu Mureş – proiect implementat de Primăria Municipiului Tîrgu Mureş, cu o valoare totală de 29,22 milioane lei, din care 18,82 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.

Județul Sibiu

  1. Lucrări de reparații, conservare si introducere în circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate din Cisnădie – proiect implementat de Parohia Evanghelică Cisnădie, cu o valoare totală de 7,12 milioane lei, din care 6,02 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  2. Restaurarea Ansamblului Bisericii Fortificate Agnita – proiect implementat de Parohia Evanghelică Agnita, cu o valoare totală de 6,52 milioane lei, din care 5,41 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  3. Lucrări de reparații, conservare si introducere în circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate din Miercurea Sibiului – proiect implementat de Biserica Evanghelică Miercurea Sibiului, având o valoare totală de 2,09 milioane lei, din care 1,75 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  4. Lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Șaroșul pe Târnave – proiect implementat de Parohia Evanghelică Șaroș pe Târnave, cu o valoare totală de 1,33 milioane lei, din care 1,05 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  5. Lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Ruja – proiect implementat de Parohia Evanghelică Ruja, cu o valoare totală de 1,39 milioane lei, din care 1,14 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  6. Lucrări de reparații, conservare si introducere in circuitul turistic a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Șeica Mică – proiect implementat de Parohia Evanghelică Șeica Mica, cu o valoare totală de 1,91 milioane lei, din care 1,53 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  7. Conservarea, protejarea şi punerea în valoare a monumentului patrimoniu naţional Biserica Evanghelică Sibiu prin două proiecte implementate de Parohia Evanghelică Sibiu, investiții având o valoare totală de 34,33 milioane lei, din care 26,95 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  8. Crearea și modernizarea infrastructurii pentru valorificarea turistică a patrimoniului cultural al Muzeului Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului – proiect implementat de Consiliul Județean Sibiu, cu o valoare totală de 3,92 milioane lei, din care 2,72 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  9. Reabilitarea turnurilor și zidurilor de Fortificație medievală Mediaș – proiect implementat de Primăria Municipiului Mediaș, cu o valoare totală de 25,94 milioane lei, din care 16,39 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.
  1. În patru județe din Regiunea Centru s-au investit fonduri europene pentru reabilitarea a 18 biserici fortificate din Apold, Archita, Ațel, Bunești, Cârța, Cincișor, Curciu, Criț, Cârța, Dealu Frumos, Gârbova, Mâlâncrav, Ighișu Nou, Meșendorf, Netuș, Sebeș, Stejărișu, Valchid. Proiectul cu numele ”Tezaure Fortificate Redescoperite- Dezvoltarea durabilă a regiunii Centru prin punerea în valoare a potențialului turistic al rețelei de biserici fortificate săsești din Transilvania” a fost implementat de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România și a avut o valoare totală de 22,06 milioane lei, din care 14,39 milioane lei reprezintă fondurile europene alocate.

Pin It on Pinterest

Share This