Concursul ImagineEU

Ce schimbări ați vrea să vedeți în Uniunea Europeană?

Cum ar putea UE să devină un loc de trai și mai bun? Inițiativa cetățenească europeană le permite cetățenilor UE să vină cu idei concrete pentru legislația UE. Concursul ImagineEU le oferă adolescenților posibilitatea de a lansa idei care ar putea deveni într-o bună zi subiectul unei inițiative cetățenești europene!

ÎNSCRIEȚI-VĂ AICI (până pe 13 decembrie 2023)

Sunteți profesor într-o școală secundară?
Teacher and students discussing in a classroom

Încurajați-vă elevii să devină actori ai schimbării!

Încurajați-vă elevii din ultimii doi ani de studiu să creeze o echipă de până la șapte participanți care să realizeze un scurt videoclip în care să arate ce îmbunătățiri concrete cred ei că se pot aduce în UE. Elevii vor avea nevoie de dumneavoastră ca profesor supraveghetor (singurul care le poate depune candidatura) și, dacă vor câștiga, ca însoțitor în timpul vizitei de studiu la Bruxelles. Concursul ImagineEU le oferă elevilor posibilitatea de a lucra în echipă și de a-și dezvolta competențe care le vor permite să devină cetățeni activi. În același timp, ei pot face astfel cunoștință cu Inițiativa cetățenească europeană.

Pentru a-i ajuta să afle mai multe despre participarea democratică în UE, puteți utiliza setul de instrumente educaționale „Democrația UE în acțiune – Exprimați-vă părerea cu Inițiativa cetățenească europeană”. Setul abordează și abilitățile de comunicare și de persuasiune și oferă sfaturi pentru realizarea de videoclipuri. Este disponibil în toate limbile oficiale ale UE.

Sunteți elevi în ultimii doi ani de învățământ secundar?
Students in front of a video camera

Formați o echipă de până la șapte colegi și prezentați-vă ideea într-un scurt videoclipInvitați un profesor sau o profesoară să vă fie profesor supraveghetor și participați la concurs. Dacă vă numărați printre cele trei echipe câștigătoare, veți avea șansa de a vizita Bruxelles-ul și de a afla mai concret cum se elaborează legislația UE! 

Concursul ImagineEU vă oferă ocazia de a arăta ce credeți că ar putea fi îmbunătățit în comunitatea sau țara voastră. Ideea ar putea sta la baza unui nou act legislativ valabil pentru toată Uniunea Europeană! Realizați un scurt videoclip în care să explicați ce și cum credeți că trebuie schimbat. Apoi cereți susținerea celor care îl văd online.

Care sunt cerințele pentru participarea la concurs?

Concursul se adresează elevilor din ultimii doi ani de învățământ secundar/liceal din toate țările UE. Sub supravegherea unui profesor, echipele formate din până la șapte elevi își pot prezenta videoclipul până la 13 decembrie 2023.

Videoclipurile care îndeplinesc criteriile vor fi încărcate pe pagina de internet a concursului, unde vor putea fi votate de public până pe 20 decembrie 2023. Echipa voastră își poate promova videoclipul invitându-și prietenii, familia și întreaga rețea de contacte să îi susțină ideea și să o voteze. Votul public va fi unul dintre factorii luați în considerare de un juriu de experți în ICE.

Acest concurs se bazează pe conceptul de Inițiativă cetățenească europeană (ICE), un instrument important al democrației participative în UE, care le permite cetățenilor să participe activ la procesul de elaborare a politicilor UE. Concursul este organizat de Secretariatul General al Comisiei Europene, unitatea SG.A.1 (Priorități politice și programul de lucru).

Premiul

Cele trei echipe câștigătoare vor câștiga o excursie de studiu la Bruxelles, în inima Uniunii Europene, în perioada 21-23 martie 2024.

În timpul călătoriei, echipa voastră se va putea întâlni cu reprezentanți ai instituțiilor europene pentru a afla mai concret cum sunt elaborate politicile și legislația UE și cum se pot implica cetățenii UE în Inițiativa cetățenească europeană.

Criterii de eligibilitate

  • Fiecare echipă trebuie să fie formată din până la șapte elevi aflați în ultimii doi ani de studiu în aceeași instituție de învățământ secundar (din orice țară a UE).
  • Videoclipul ar trebui să abordeze un subiect care se încadrează într-unul dintre domeniile de competență ale Uniunii Europene – la fel ca în cazul inițiativelor cetățenești europene.
  • Fiecare videoclip trebuie să dureze până la trei minute și să fie realizat și trimis în oricare dintre limbile oficiale ale UE, însoțit de o transcriere în limba engleză.
  • Profesorul supraveghetor este cel care poate depune formularul de candidatură și, în cazul echipelor câștigătoare, cel care însoțește elevii la Bruxelles.
  • Într-o primă fază, profesorul supraveghetor încarcă videoclipul pe Vimeo sau YouTube, apoi include linkul în formularul de candidatură.
  • Formularele de autorizare ale tuturor elevilor care apar în videoclip trebuie completate și semnate corespunzător, apoi atașate formularului de candidatură.

Criterii pentru desemnarea câștigătorilor

Cele 10 videoclipuri cu cel mai mare număr de voturi din partea publicului vor fi evaluate de un juriu. Juriul va lua în considerare următoarele criterii:

  • Relevanță în raport cu ICE (0-25 puncte): Ideea videoclipului este relevantă ca subiect pentru o inițiativă cetățenească europeană?
  • Claritate (0-50 puncte): Mesajul este clar și concis?
  • Creativitate (0-25 puncte): Ideea este originală? Echipa abordează ideea într-un mod interesant?

Pin It on Pinterest

Share This