Acest cadru orientat către viitor este conceput în scopul modelării politicii culturale a UE pentru a se asigura faptul că aceasta joacă un rol central în promovarea identității europene, în celebrarea diversității și în promovarea excelenței.

În vremuri caracterizate de incertitudine și de schimbare, cultura ne consolidează democrația, coeziunea socială, competitivitatea și reziliența. Acest lucru este în concordanță cu cel mai recent sondaj Eurobarometru privind cultura, care arată că 87 % dintre respondenți consideră că patrimoniul cultural și cultura ar trebui să se afle pe un loc foarte important în Uniune, astfel încât cetățenii să aibă un sentiment și mai puternic de apartenență la Europa. 

În plus, vor fi lansate mai multe inițiative noi. Printre acestea se numără o nouă Cartă a artiștilor din UE privind condiții de muncă echitabile pentru artiști și pentru lucrătorii culturali, un premiu european pentru artele spectacolului și un dialog cu părțile interesate din domeniul cultural. De asemenea, există planuri privind un centru de date culturale al UE și o rețea a tinerilor ambasadori culturali care are ca scop să îmbunătățească accesul tinerilor la cultură prin intermediul unui cadru voluntar privind cardurile de acces la cultura națională și la patrimoniul cultural. Este prevăzută și o strategie privind IA pentru sectoarele culturale și creative, precum și o actualizare a strategiei UE privind relațiile culturale internaționale

Un comunicat de presă, un document cu întrebări și răspunsuri și o fișă informativă sunt disponibile online.

Puteți urmări conferința de presă a vicepreședintei executive Roxana Mînzatu și a comisarului Glenn Micallef pe site-ul EBS.

Persoane de contact:

HRNCIROVA Eva ( eva [dot] hrncirovaatec [dot] europa [dot] eu (eva[dot]hrncirova[at]ec[dot]europa[dot]eu) )

ZARKADOULA Eirini ( eirini [dot] zarkadoulaatec [dot] europa [dot] eu (eirini[dot]zarkadoula[at]ec[dot]europa[dot]eu) )

Pin It on Pinterest

Share This
Europe Direct Regiunea Centru
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.