De ce este important transportul feroviar? Este diversificat, verde și durabil și în același timp accesibil din punct de vedere financiar, confortabil și sigur.

Transportul feroviar este în mare parte electrificat și emite mult mai puțin CO2 decât o călătorie echivalentă pe cale rutieră sau aeriană. Acesta reprezintă doar 0,4% din emisiile de gaze cu efect de seră atribuite transportului în UE, în condițiile în care toate modurile de transport generează 25% din emisiile totale ale UE. În plus, este singurul mijloc de transport care, în perioada 1990-2017, și-a redus în mod constant emisiile și consumul de energie, utilizând în același timp, din ce în ce mai mult, surse regenerabile de energie.

Dacă ești în vacanță sau călătorești în interes de serviciu, cu trenul poți ajunge în siguranță la destinație. Este cel mai sigur mod de transport terestru, cu cea mai scăzută incidență de accidente mortale. Trenul poate deveni și biroul tău mobil. Cu trenul te poți bucura de peisaje, fără niciun stres.

După o primă ediție de succes, anul trecut, Comisia Europeană de Turism (ETC) și Eurail lansează premiile pentru cea mai bună campanie europeană de turism feroviar din anul 2022. La fel ca în 2021, premiul va fi acordat campaniilor de marketing care urmăresc să creeze sinergii între sectorul feroviar și cel turistic și să promoveze efectiv călătoriile cu trenul ca model de turism durabil în toată Europa. În contextul Anului European al Tineretului 2022, premiile vor celebra, de asemenea, campaniile care încurajează tinerii europeni să călătorească pe calea ferată, acordând importanță modului în care generațiile tinere pot contribui la un viitor mai bun, mai incluziv și mai ecologic în Europa.

Condițiile de participare și eligibilitatea concurenților în cadrul acestei campanii pot fi descărcate de pe pagina web https://etc-corporate.org/best-european-rail-tourism-campaign-2022/.


Pin It on Pinterest

Share This