ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Semestrul european: Care sunt recomandările Comisiei Europene pentru Statele Membre?

Comisia Europeană a propus săptămâna trecută recomandările specifice fiecărei țări, în care prezintă orientările de politică economică pentru fiecare stat membru pentru următoarele 12-18 luni. Orientările pun accentul pe reformele cărora trebuie să li se acorde prioritate: stimularea investițiilor, aplicarea reformelor structurale și urmărirea unor politici bugetare responsabile.

În ultimul an, statele membre au înregistrat progrese în aplicarea reformelor, însă ritmul acestor progrese trebuie accelerat, astfel încât să contribuie, așa cum trebuie, la crearea de locuri de muncă, creștere economică și investiții. Cele mai importante progrese se observă în ceea ce privește recomandările în materie de servicii financiare și politici active în domeniul pieței forței de muncă. În schimb, erau de așteptat mai multe progrese în ceea ce privește obținerea unui mediu favorabil afacerilor și locurilor de muncă și a unui mediu de reglementare, creșterea participării femeilor pe piața muncii și reducerea barierelor în sectorul serviciilor.

S-au identificat mai multe progrese în punerea în aplicare în cazul statelor membre care se confruntă cu dezechilibre decât în cazul statelor membre care nu se confruntă cu dezechilibre, probabil din cauza unei nevoi mai mari de reformă, a unui dialog de politică mai solid și, în unele cazuri, ca răspuns la o presiune mai mare a pieței.

În țările cu datorii externe ridicate, deficitele de cont curent ridicate înregistrate în perioada anterioară crizei au fost reduse semnificativ sau chiar au fost transformate în excedente. În alte state membre, excedentele se mențin și sunt în continuare foarte mari. Șomajul este în scădere, deși nivelurile diferă între statele membre. Sectorul financiar este afectat de nivelul scăzut al profitabilității, corelat cu nivelurile ridicate ale creditelor neperformante anterioare și de nevoia de adaptare la un mediu de reglementare mai strict.

În ceea ce privește procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM), Comisia confirmă că se consideră că Croația și Portugalia înregistrează dezechilibre excesive. Cele două țări ar trebui să pună în aplicare agendele de reformă în mod riguros și în timp util. Nivelul de ambiție al programelor naționale de reformă ale celor două țări este adecvat în ansamblu și confirmă intenția de corectare a dezechilibrelor excesive ale acestor țări.

Comisia își menține angajamentul de sprijinire a eforturilor de reformă ale statelor membre. Serviciul de sprijin pentru reformele structurale, creat anul trecut, contribuie deja la aplicarea eficientă a reformelor, pe baza experienței dobândite în Cipru și Grecia. În prezent se discută cu colegiuitorii despre o propunere legislativă de extindere a serviciului pentru ca acesta să devină un instrument al UE pentru toate statele membre, astfel încât să se instituie un program de sprijin pentru reforme structurale care să permită mobilizarea sprijinului tehnic pentru o gamă largă de domenii-cheie ale reformei.

 

Decizii bugetare

În ansamblu, se preconizează că nivelul deficitului cumulat al zonei euro va scădea la 1,9% în acest an, de la nivelul cel mai ridicat de 6,1 % înregistrat în 2010.

Comisia Europeană recomandă Consiliului să închidă procedura aplicabilă deficitelor excesive (PDE) în cazul Ciprului, Irlandei și Sloveniei, întrucât aceste țări și-au redus deficitul sub valoarea de referință de 3 % din PIB prevăzută de tratat și întrucât se preconizează că această corecție va fi de durată. Aceasta înseamnă că se estimează că deficitele lor vor rămâne sub nivelul de 3 % din PIB în 2016 și 2017. În cazul Ciprului, aceasta ar însemna că procedura se va închide cu un an mai devreme decât obiectul fixat, și anume anul 2016. În cazul în care Consiliul ia o decizie în acest sens, numărul total al statelor membre din cadrul PDE se va reduce la șase (Croația, Franța, Grecia, Portugalia, Spania și Regatul Unit), de la 24 de state membre care făceau obiectul PDE în primăvara anului 2011.

În al doilea rând, Comisia a adoptat rapoarte pentru Belgia, Italia și Finlanda. Deși s-ar părea că aceste țări se abat de la valoarea de referință privind datoria și de la ritmul de referință privind reducerea datoriei, rapoartele indică, după analizarea factorilor relevanți, respectarea în prezent a Pactului de stabilitate și de creștere.

În ceea ce privește Portugalia și Spania, Comisia recomandă Consiliului să recomande o corectare durabilă a deficitului excesiv în 2016 și, respectiv, în 2017 prin luarea măsurilor structurale necesare și prin utilizarea tuturor câștigurilor excepționale pentru reducerea deficitului și a datoriei.

Grecia face în prezent obiectul unui program de ajustare macroeconomică, de aceea nu este vizată de pachetul de astăzi și nu îi sunt adresate recomandări specifice. Evaluarea respectării de către Grecia a obiectivelor sale se realizează în cadrul programului.

 

Context

Uniunea Europeană a creat un ciclu anual de coordonare a politicilor economice, denumit semestrul european. În fiecare an, Comisia analizează în detaliu planurile statelor membre în materie de reforme bugetare, macroeconomice și structurale și formulează recomandări specifice fiecărei țări pentru următoarele 12-18 luni. Aceste recomandări contribuie și la îndeplinirea obiectivelor pe termen lung ale strategiei UE privind creșterea economică și crearea de locuri de muncă, Europa 2020, care este implementată și monitorizată în contextul semestrului european.

În luna februarie, Comisia a prezentat analiza sa detaliată a situației economice și sociale a fiecărui stat membru, sub forma unor rapoarte de țară, în cadrul așa-numitului pachet de iarnă 2016. În luna aprilie, statele membre și-au prezentat programele naționale de reformă și programele de stabilitate (în cazul țărilor din zona euro) sau de convergență (în cazul țărilor din afara zonei euro), inclusiv măsurile luate în urma pachetului de iarnă. Recomandările de săptămâna trecută se bazează pe aceste dialoguri, pe programele prezentate, pe datele privind rezultatele elaborate de către Eurostat și pe previziunile din primăvara anului 2016 pe care Comisia le-a publicat recent.


Următoarele etape

Miniștrii UE vor discuta recomandările specifice fiecărei țări înainte de adoptarea lor de către șefii de stat și de guvern ai UE. Apoi, le revine statelor membre sarcina de a pune în aplicare recomandările specifice fiecărei țări, prin intermediul politicilor lor economice și bugetare naționale, în 2016-2017.

Puteți consulta o sinteză a recomandărilor Comisiei Europene pentru România la adresa:

http://europedirect-adrcentru.ro/index.php/stiri-regiunea-centru/592-semestrul-european-recomandarile-comisiei-europene-pentru-romania

Puteți consulta recomandările specifice fiecărei țări la adresa de internet:
http://ec.europa.eu/europe2020/making-it-happen/country-specific-recommendations/index_en.htm 

 

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord