ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Maratonul mondial al donatorilor începe luni, 4 mai

Uniunea Europeană își unește forțele cu partenerii globali pentru a demara o campanie de strângere de fonduri ca răspuns mondial la coronavirus. Luni, 4 mai, președinta von der Leyen va găzdui un eveniment online de strângere de donații începând cu orele 15:00 CET, pe care îl puteți urmări pe EbS.

 

Scopul este acela de a strânge 7,5 miliarde de euro. Fondurile colectate vor contribui la accelerarea dezvoltării și desfășurării la nivel global a vaccinării, tratamentului și diagnosticării. Însă 7,5 miliarde de euro reprezintă doar începutul și va fi nevoie de mai mult în viitor, pentru consolidarea sistemelor de sănătate din întreaga lume.

Înaintea evenimentului, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Este numărătoarea inversă pentru maratonul nostru mondial al donatorilor. Pe 4 mai, vrem să reunim întreaga lume pentru a obține rezultate în materie de prevenire, diagnosticare și tratamente împotriva coronavirusului. Obiectivul nostru este să strângem fonduri și să punem bazele unei cooperări globale fără precedent între organizațiile de sănătate și toți partenerii relevanți. Invit pe toată lumea să contribuie și să se alăture răspunsului global la coronavirus.

Evenimentul destinat donațiilor reprezintă un răspuns la apelul făcut în data de 24 aprilie 2020 de o serie de organizații mondiale de sănătate care s-au reunit în inițiativa ACT-Accelerator. Începând cu 4 mai, Comisia va începe înregistrarea donațiilor venite din partea țărilor, organizațiilor internaționale, instituțiilor financiare, societății civile, sectorului privat și fundațiilor. Cetățenii se pot alătura răspunsului global, contribuind la acțiunile de sensibilizare sau făcând donații către organizațiile partenere ale UE. Următoarele etape-cheie ale acestei campanii mondiale vor fi anunțate luni.

Pe site-ul web dedicat răspunsului mondial la coronavirus puteți afla mai multe despre acest efort și despre modul în care vă puteți aduce contribuția în acest sens: europa.eu/global-response

Context

La 26 martie, în cadrul unei reuniuni extraordinare privind pandemia de COVID-19, G20 a convenit să instituie o inițiativă globală privind pregătirea și răspunsul la pandemie pentru „a acționa ca o platformă de finanțare și coordonare universală, eficientă și susținută, cu scopul de a accelera dezvoltarea și furnizarea de vaccinuri, de metode de diagnosticare și de tratamente.”

La 24 aprilie, OMS și un grup inițial de actori globali din domeniul sănătății au lansat o colaborare istorică și globală vizând accelerarea dezvoltării și a producției, precum și accesul echitabil la scară mondială la noile tehnologii medicale esențiale pentru combaterea COVID-19: Printre actorii din cadrul acestui grup se numără Fundația Bill and Melinda Gates (BMGF), Coaliția pentru inovare în domeniul pregătirii în eventualitatea apariției unei epidemii (CEPI), Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare (GAVI), Fondul globalUNITAIDWellcome Trust și Banca Mondială. Împreună, aceștia s-au angajat să atingă obiectivul comun ce constă în oferirea unui acces global echitabil la instrumente inovatoare pentru combaterea COVID-19. Citiți apelul comun la acțiune pe pagina de internet: https://www.who.int/who-documents-detail/access-to-covid-19-tools-(act)-accelerator .

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord