ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Anumite articole de unică folosință din plastic vor fi interzise

Consiliul UE a adoptat în 21 mai măsuri ambițioase menite să reducă deșeurile marine provenite de la cele zece articole din plastic de unică folosință care se găsesc cel mai frecvent pe plajele europene, precum și echipamentele de pescuit abandonate și materialele plastice oxodegradabile. 

Normele privind articolele din plastic de unică folosință și echipamentele de pescuit prevăd diferite măsuri care se aplică diferitelor produse și plasează UE în prima linie a luptei mondiale împotriva deșeurilor marine. În cazurile în care există alternative la îndemână și accesibile ca preț, se va interzice introducerea pe piață a articolelor din plastic de unică folosință, cum ar fi tacâmurile, farfuriile și paiele. În cazul altor produse, se pune accentul pe limitarea utilizării, prin reducerea consumului la nivel național, pe cerințele de proiectare și etichetare și pe obligațiile producătorilor în ceea ce privește gestionarea/eliminarea deșeurilor.

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans, responsabil cu dezvoltarea durabilă, a declarat: „Societatea europeană conștientizează tot mai mult faptul că trebuie să facă urgent tot ce îi stă în putință pentru a pune capăt poluării oceanelor și mărilor noastre cu articole din plastic. Uniunea Europeană răspunde acestei solicitări clare din partea cetățenilor săi. Am întreprins acțiuni ambițioase prin introducerea unor măsuri concrete menite să reducă utilizarea articolelor din plastic de unică folosință. Noile norme adoptate astăzi ne vor ajuta să protejăm sănătatea cetățenilor și mediul, promovând în același timp un model mai durabil de producție și de consum. Putem fi cu toții mândri că Europa stabilește standarde noi și ambițioase, deschizând calea pentru restul lumii.”

Vicepreședintele Jyrki Katainen, responsabil cu locurile de muncă, creșterea, investițiile și competitivitatea, a adăugat: „În cadrul unei economii moderne, trebuie să reducem cantitatea de deșeuri din plastic și să ne asigurăm că reciclăm majoritatea articolelor din plastic utilizate. Modurile de producție mai inovatoare și mai durabile vor oferi noi oportunități pentru întreprinderile europene, sporindu-le competitivitatea, precum și noi oportunități în materie de creștere economică și creare de locuri de muncă. Odată puse în aplicare, noile norme nu numai că vor combate poluarea cu articole din plastic, ci vor face din Uniunea Europeană liderul mondial în privința unei politici mai durabile în domeniul articolelor din plastic, stimulând astfel economia noastră circulară.”

Comisarul pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, a concluzionat: „Paiele sau tacâmurile din plastic sunt obiecte care, deși sunt mici, pot provoca daune grave, pe termen lungLegislația privind articolele din plastic de unică folosință va elimina 70% din deșeurile marine, evitând daune asupra mediului care, în caz contrar, s-ar ridica la 22 de miliarde EUR până în 2030. UE a acționat în mod rapid și eficace în privința propunerii prezentate de Comisie cu doar un an în urmă. În concluzie, această directivă ilustrează în mod optim rolul legislației europene: răspunde cererii cetățenilor, aduce beneficii planetei și dă tonul unor acțiuni la nivel mondial.”

Noile norme sunt proporționale și adaptate pentru a da cele mai bune rezultate, ceea ce înseamnă că unor produse diferite li se vor aplica măsuri diferite. Noile norme vor introduce:

  • interdicție privind anumite articole de unică folosință fabricate din plastic, în cazul cărora există alternative pe piață: bețișoarele pentru urechi, tacâmurile, farfuriile, paiele, agitatoarele pentru băuturi, bețișoarele pentru baloane, precum și paharele, recipientele pentru alimente și băuturi fabricate din polistiren expandat și toate produsele fabricate din materiale plastice oxodegradabile;
  • măsuri de reducere a consumuluide recipiente pentru alimente și pahare pentru băuturi fabricate din plastic, precum și aplicarea unei marcări și etichetări specifice în cazul anumitor produse;
  • scheme de răspundere extinsă a producătorilorcare să acopere costurile aferente eliminării deșeurilor, aplicate unor produse cum ar fi filtrele de tutun și echipamentele de pescuit;
  • un obiectiv de colectareseparată a sticlelor din plastic de 90 % până în 2029 (77 % până în 2025) și introducerea unor cerințe de proiectare pentru atașarea capacelor la sticle, precum și obiectivul de a include în proporție de 25 % plastic reciclat în sticlele PET începând cu 2025 și de 30 % în toate sticlele din plastic începând cu 2030. 

 

Etapele următoare

Decizia din 21 mai a Consiliului UE va fi urmată de publicarea textelor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare. Statele membre vor avea apoi la dispoziție doi ani pentru a o transpune în dreptul lor național.

Directiva prevede date diferențiate de transpunere în ceea ce privește anumite măsuri:

  • interdicțiile și obligațiile de marcare vor trebui să fie transpuse în termen de doi ani de la intrarea în vigoare;
  • dopurile și capacele fixate trebuie să rămână atașate în cazul tuturor recipientelor pentru băuturi de până la 3 litri în termen de 5 ani de la intrarea în vigoare a directivei;
  • obligațiile suplimentare privind responsabilitatea extinsă a producătorilor vor trebui să fie puse în aplicare în perioada ianuarie 2023-31 decembrie 2024, în funcție de produs.

 

Context

Directiva privind articolele din plastic de unică folosință este un element esențial al Planului de acțiune pentru economia circulară al Comisiei Juncker și face parte din Strategia europeană privind materialele plastice – cea mai cuprinzătoare strategie la nivel mondial care adoptă o abordare bazată pe ciclul de viață al materialelor pentru a combate risipa de deșeuri din plastic dăunătoare și pentru a sprijini viziunea unei industrii inteligente, inovatoare și durabile a articolelor din plastic.

Directiva urmează o abordare similară cu cea a Directivei din 2015 privind pungile de plastic, care s-a bucurat de succes și care a avut drept consecință o schimbare rapidă în comportamentul consumatorilor. Atunci când vor fi puse în aplicare, noile măsuri vor aduce beneficii atât pentru mediu, cât și pentru economie, ca, de exemplu:

  • evitarea producerii a 3,4 milioane de tone de CO2echivalent;
  • evitarea aducerii de daune mediului care s-ar ridica la 22 de miliarde EUR până în 2030;
  • economisirea de către consumatori a unei sume estimate la 6,5 miliarde EUR.

 

Informații suplimentare:

Anexă: Directiva privind produsele din plastic de unică folosință (rezumat și principalele rezultate)

 

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord