ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Acord provizoriu privind Autoritatea Europeană a Muncii

Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea Comisiei de înființare a unei Autorități Europene a Muncii (AEM).

Această nouă autoritate a UE va sprijini mobilitatea echitabilă a forței de muncă în cadrul UE, permițând cetățenilor și întreprinderilor să profite de oportunitățile oferite de piața unică și sprijinind totodată cooperarea între autoritățile naționale, inclusiv în prevenirea și combaterea fraudei și abuzurilor sociale.

 

Raţiunea înfiinţării unei Autorităţi Europene a Muncii

Președintele Juncker a propus pentru prima dată instituirea unei Autorității Europene a Muncii în discursul său din 13 septembrie 2017 privind starea Uniunii, adresat Parlamentului European: „Ar trebui să ne asigurăm că toate normele UE referitoare la mobilitatea forței de muncă sunt puse în aplicare în mod corect, simplu și eficace de către un nou organism european de inspecție și de asigurare a respectării legii. [Pare] absurd să avem o autoritate bancară care să supravegheze aplicarea standardelor bancare, dar să nu dispunem de o autoritate comună în domeniul forței de muncă pentru [...] piața noastră unică.”

Aproximativ 17 milioane de cetățeni europeni locuiesc sau muncesc în prezent în alt stat membru — de două ori mai mult decât cu zece ani în urmă. UE a elaborat un corpus legislativ substanțial care reglementează diferite aspecte ale mobilității, inclusiv detașarea lucrătorilor și coordonarea securității sociale. Cu toate acestea, complexitatea aplicării efective și consecvente a normelor UE în statele membre necesită o cooperare și schimburi structurate între autoritățile naționale competente, precum și resurse pentru activități comune, precum organizarea de inspecții comune sau pregătirea personalului național pentru a se ocupa de cazurile transfrontaliere. 

 

Ce sarcini va îndeplini Autoritatea?

Autoritatea Europeană a Muncii (AEM) — propusă de Comisie în martie 2018 — va îndeplini următoarele sarcini:

  • de a sprijini statele membre la furnizarea de informații și servicii pentru cetățeni și întreprinderi;
  • de a facilita cooperarea și schimburile de informații dintre statele membre și de a le sprijini prin inspecții concertate și comune, în scopul de a lupta împotriva abuzurilor, a fraudei și a muncii nedeclarate;
  • de a juca un rol de mediere între statele membre în caz de litigii.

Autoritatea Muncii va avea responsabilitatea de a sprijini rețeaua de servicii europene pentru ocuparea forței de muncă (EURES) și va prelua și consolida activitățile platformei europene pentru intensificarea cooperării în materie de combatere a muncii nedeclarate.

Activitățile sale se vor referi la normele privind mobilitatea forței de muncă și la detașarea lucrătorilor, la coordonarea securității sociale și a legislației specifice din sectorul transportului rutier. Nu vor fi create noi competențe la nivelul Uniunii Europene, statele membre rămânând deplin responsabile cu aplicarea normelor privind forța de muncă și securitatea socială.

Valoarea adăugată de autoritate constă în faptul că aceasta va facilita cooperarea dintre statele membre, va raționaliza structurile existente și va oferi sprijin operațional pentru a asigura o aplicare mai eficientă a normelor în beneficiul cetățenilor, al întreprinderilor și al autorităților naționale deopotrivă. 

Raționalizarea organismelor existente la nivelul UE va permite realizarea de economii. În plus, cu sprijinul Autorității Muncii, statele membre vor fi în măsură să recupereze contribuțiile de asigurări sociale într-un mod mai eficient și mai deplin decât este cazul în prezent. În această privință, se preconizează câștiguri financiare menite să compenseze o bună parte din costurile operaționale ale autorității, al cărei buget anual estimat va fi de 50 de milioane EUR. Personalul autorității va număra aproximativ 140 de membri, dintre care 60 de experți detașați de către statele lor membre, inclusiv pentru rolul de ofițeri naționali de legătură.

Etapele următoare

Acordul va fi transmis Comitetului Reprezentanților Permanenți (Coreper) al Consiliului în vederea aprobării. Odată ce reprezentanții permanenți ai statelor membre confirmă acordul, acesta va fi supus unui vot final în plenul Parlamentului European.

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.