ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Semestrul European: România trebuie să îşi reducă deficitul structural

Comisia Europeană a prezentat miercuri, 21 noiembrie, pachetul de toamnă care lansează semestrul european 2019.

Acesta stabilește prioritățile economice și sociale ale UE pentru anul 2019 și cuprinde Analiza Anuală a Creșterii, măsuri în cadrul Pactului de stabilitate și creștere, avize pentru planuri bugetare, recomandarea privind politica economică a zonei euro, precum și rapoarte privind mecanismul de alertă, ocuparea forței de muncă și supravegherea consolidată.

Se preconizează că în toate statele membre creșterea economică va continua, deși într-un ritm mai lent, datorită intensității consumului și a investițiilor interne. În absența unor șocuri majore, în Europa ar trebui să se poată menține creșterea economică peste potențial, crearea intensă de locuri de muncă și scăderea șomajului.

Finanțele publice ale statelor membre din zona euro s-au îmbunătățit considerabil, iar deficitul public agregat al zonei euro se situează în prezent sub 1 %. Cu toate acestea, în mai multe țări, datoria rămâne ridicată.

 

13 state membre se confruntă cu dezechilibre macroeconomice

Raportul privind mecanismul de alertă, conceput pentru a identifica existența unor dezechilibre macroeconomice, a identificat 13 state membre care vor face obiectul unor bilanțuri aprofundate în 2019. Aceste bilanțuri vor determina dacă respectivele state membre se confruntă într-adevăr cu dezechilibre macroeconomice. Statele membre despre care s-a constatat că se confruntă cu dezechilibre în runda precedentă a procedurii privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) vor face, din oficiu, obiectul unui bilanț aprofundat în 2019. Acestea sunt: Bulgaria, Croația, Cipru, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Țările de Jos, Portugalia, Spania și Suedia. Grecia și România vor face, de asemenea, obiectul unui bilanț aprofundat.

 

Măsuri de urmat pentru România

În cazul României, Comisia a stabilit că nu au fost luate măsuri efective ca răspuns la recomandarea Consiliului din luna iunie și propune Consiliului să adopte o recomandare revizuită adresată României pentru ca aceasta să își corecteze abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare vizând atingerea obiectivului bugetar pe termen mediu.

În iunie 2018, Consiliul a adresat României o recomandare privind o ajustare structurală anuală de 0,8 % din PIB atât pentru 2018, cât și pentru 2019, în cadrul procedurii aplicabile abaterilor semnificative. În lumina evoluțiilor ulterioare și a faptului că România nu a adoptat măsuri efective pentru a-și corecta abaterea semnificativă, Comisia propune acum o recomandare revizuită privind o ajustare structurală anuală de cel puțin 1 % din PIB în 2019. Deficitul public a crescut în România de la -0,5 % în 2015 la -2,9 % în 2016 și se preconizează că acesta va ajunge la -3,3 % în 2018, -3,4 % în 2019 și -4,7 % în 2020: acest nivel al deficitului fiind cel mai ridicat din UE.

Comunicatul de presă integral pe această temă poate fi consultat la adresa de internet:

http://europa.eu/rapid/press-release_IP-18-6462_ro.htm

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.