ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Vacanțe mai relaxate din 1 iulie 2018

 

Începând cu data de 1 iulie 2018, au intrat în vigoare noi norme pentru călătorii care rezervă pachete de vacanță, aceștia urmând a avea drepturi mai puternice în calitatea de consumatori. Noile prevederi reglementează, pe lângă pachetele de vacanță tradiționale, și alte forme de servicii de călătorie combinate, inclusiv pachete personalizate, în cazul cărora călătorul alege diferite elemente de la un singur punct de vânzare online sau offline. 

Normele adoptate se aplică în cazul combinațiilor de cel puțin două tipuri de servicii de călătorie (transport, cazare, servicii de închiriere auto sau alte servicii, de exemplu, vizitele ghidate), inclusiv în cazul pachetelor și a serviciilor de călătorie asociate.

Principalele beneficii aduse consumatorilor sunt:

  • oferirea de informații mai clare pentru călători, cu referire la tipul, elementele și caracteristicile pachetului sau serviciilor asociate oferite, drepturile în calitate de consumatori, prețul și orice alte costuri suplimentare;
  • rambursare și repatriere în caz de faliment, companiile turistice fiind nevoite să își asigure protecția în caz de insolvență;
  • norme mai clare privind răspunderea, responsabilitatea revenind organizatorului pachetului, indiferent de entitatea care prestează serviciile de călătorie;
  • drepturi mai solide de anulare, un pachet de vacanță putând fi anulat de călători din orice motiv, prin plata unui comision rezonabil sau gratuit, în cazul în care destinația lor devine periculoasă sau în cazul în care prețul pachetului este majorat cu peste 8% din prețul inițial;
  • asigurarea cazării în cazul în care călătoria de întoarcere nu poate fi efectuată, fiind garantate până la maximum trei nopți suplimentare de cazare;
  • asistență pentru călătorii în dificultate, în special prin furnizarea de informații privind serviciile de sănătate și asistența consulară.

Nu doar călătorii beneficiază de aceste norme, ci și companiile, prin intermediul unor norme mai clare ce vor facilita activitățile transfrontaliere, a unor cerințe modernizate de informare, cât și prin reducerea sarcinii de reglementare, călătoriile de afaceri organizate în temeiul unui acord-cadru nemaifiind acoperite de directivă.

 

Acțiunile viitoare

Pentru a extinde protecția prevăzută de Directiva UE privind pachetele de servicii pentru călătorii din 1990, Comisia a prezentat, în luna iulie 2013, propunerea, care a fost adoptată în mod formal de Parlamentul European și de statele membre în noiembrie 2015. Chiar dacă statele membre trebuiau să transpună normele în legislația națională până la data de 1 ianuarie 2018, în urma unei perioade de tranziție, data de 1 iulie a devenit termenul la care măsurile naționale de transpunere a directivei au început să se aplice. Modul în care normele au fost transpuse și aplicate de statele membre va fi examinat de către Comisia Europeană.

 

Informații privind pachetele de servicii pentru călătorii sunt disponibile la link-ul: https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/travelling-within-eu/package-travel-and-timeshare/package-travel-and-timeshare-policy-information_en

 

Fișa informativă, disponibilă în toate limbile UE, este disponibilă la link-ul: https://ec.europa.eu/info/files/factsheet-stronger-eu-protection-package-holidays_ro

 

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.