ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

2,1 miliarde de euro pentru stimularea investițiilor în întreprinderile inovatoare din Europa

Comisia Europeană și Fondul european de investiții (FEI) au lansat un program paneuropean de fonduri de fonduri cu capital de risc ( Pan-European Venture Capital Funds-of-Funds - VentureEU), cu scopul de a stimula investițiile în întreprinderile nou-înființate și în cele în curs de extindere din întreaga Europă. 

În 10 aprilie, Comisia și FEI a anunțat care sunt cele șase fonduri participante care vor primi sprijin din partea UE în vederea realizării misiunii lor de a investi în piața europeană a capitalului de risc. Beneficiind de o finanțare din partea UE în valoare de 410 milioane EUR, fondurile vizează să mobilizeze până la 2,1 miliarde EUR sub formă de investiții publice și private. La rândul său, acest lucru se așteaptă să atragă 6,5 miliarde EUR sub formă de noi investiții în întreprinderile nou-înființate și în cele în curs de extindere inovatoare din întreaga Europă, dublându-se astfel valoarea capitalului de risc disponibil actualmente în Europa.

Capitalul de risc este esențial pentru o bună funcționare a uniunii piețelor de capital, însă el este în continuare insuficient dezvoltat în Europa. Prin urmare, VentureEU va furniza noi surse de finanțare, oferindu-le inovatorilor europeni posibilitatea de a deveni întreprinderi de elită pe plan mondial.

 

Domenii sprijinite

Se așteaptă ca aproximativ 1500 de întreprinderi nou-înființate și în curs de extindere din întreaga Uniune să aibă acces la acest program. Fondurile în care ei vor investi vor contribui la finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și a întreprinderilor cu capitalizare medie din diverse sectoare, cum sunt tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC), sectorul digital, științele vieții, tehnologiile medicale, precum și eficiența utilizării resurselor și eficiența energetică.

 

Sursa finanţării

 Uniunea Europeană va oferi investiții esențiale, în valoare de până la 410 milioane EUR - inclusiv 67 de milioane EUR din resursele proprii ale FEI: 200 de milioane EUR în cadrul programului Orizont 2020 InnovFin pentru capitaluri proprii, 105 milioane EUR în cadrul programului COSME (Programul european pentru întreprinderi mici și mijlocii) și 105 milioane EUR în cadrul Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) - așa-numitul „Plan Juncker” Restul finanțării va fi colectat de către administratorii fondurilor selectate, în principal de la investitorii independenți.

 

Gestionarea programului

Investițiile UE în VentureEU vor fi gestionate de FEI sub supravegherea Comisiei și vor fi implementate prin intermediul a șase administratori de fonduri profesioniști și experimentați, ceea ce va garanta o abordare orientată pe deplin către piață. Acest lucru va atrage mai multe investiții și va mări considerabil disponibilitatea fondurilor de capital de risc pentru întreprinderile nou-înființate și pentru cele în curs de extindere din UE.

Cele șase fonduri vor acoperi proiecte în cel puțin patru țări europene fiecare.

 

Context

La 1 martie 2018, au intrat în vigoare noile norme privind investițiile cu capital de risc (EuVECA) și fondurile de antreprenoriat social (EuSEF), ușurând sarcina administratorilor de fonduri de toate dimensiunile de a gestiona aceste fonduri și permițând unei game mai largi de întreprinderi să beneficieze de investițiile lor. Noile norme vor permite, de asemenea, comercializarea transfrontalieră a fondurilor EuVECA și EuSEF mai puțin costisitoare și vor simplifica procesul de înregistrare.

Comisia analizează posibilitatea de a înființa o Acțiune europeană de dezvoltare a capitalului de risc (ESCALAR) complementară, pentru a permite fondurilor cu capital de risc să își sporească capacitatea de investiții.

 

Informaţii suplimentare: http://europa.eu/rapid/press-release_IP-18-2763_ro.htm

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.