ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Raportul privind progresele României în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare: Provocările la adresa independenței sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare

Comisia Europeană a publicat în 15 noiembrie 2017 un nou raport referitor la etapele parcurse de România pentru a-și îndeplini angajamentele privind reforma judiciară și combaterea corupției, în contextul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).  

Raportul se referă la perioada care a trecut din ianuarie 2017 și conține evaluarea Comisiei privind modul în care autoritățile române au pus în aplicare cele 12 recomandări, fiind completat de un document de lucru al serviciilor Comisiei care prezintă analiza detaliată efectuată de aceasta, pe baza dialogului continuu dintre autoritățile române și serviciile Comisiei.

 

Progresele înregistrate

Raportul prezintă progresele înregistrate în privința unora dintre cele 12 recomandări formulate de Comisie în luna ianuarie, în special cu referire la recomandarea de a institui un sistem pentru verificarea conflictelor de interese din domeniul achizițiilor publice (PREVENT), care a fost pusă în aplicare în mod satisfăcător. De asemenea, s-au înregistrat progrese și în privința altor recomandări, sub rezerva aplicării lor în practică.

În același timp, Comisia constată că ritmul global al reformelor a stagnat în cursul anului 2017, ceea ce a dus la încetinirea punerii în aplicare a recomandărilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise. Provocările la adresa independenței sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare.

 Cu referire la îndeplinirea în mod satisfăcător a obiectivelor de referință ale MCV, Comisia nu poate să concluzioneze dacă acest lucru este realizat în acest moment, deși datorită progreselor înregistrate unele obiective se apropie de acest stadiu. Comisia rămâne de părere că, printr-o cooperare loială între instituțiile statului, printr-o orientare politică ferm ancorată în realizările trecutului și prin respectarea independenței sistemului judiciar, România va putea, în viitorul apropiat, să pună în aplicare recomandările restante și, prin urmare, să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele de referință ale MCV. Către sfârșitul anului 2018, Comisia va evalua din nou progresele realizate.

 

Context

La 1 ianuarie 2007, Comisia a instituit un mecanism de cooperare și de verificare pentru a evalua progresele înregistrate în raport cu angajamentele asumate de România în domeniul reformei judiciare și al combaterii corupției. Comisia prezintă în mod regulat rapoarte privind progresele înregistrate în aceste domenii. Primul raport al Comisiei a fost publicat la 27 iunie 2007. Rapoartele se bazează pe contactele cu statele membre, cu societatea civilă, cu organizații internaționale, cu experți independenți și cu diverse alte surse. Concluziile Comisiei și metodologia utilizată în cadrul MCV s-au bucurat în mod constant de un sprijin ferm din partea Consiliului de Miniștri.

Raportul anterior a fost publicat în luna ianuarie 2017. În cadrul acestuia au fost formulate 12 recomandări, referitoare la independența sistemului judiciar, reforma sistemului judiciar, cadrul de integritate și Agenția Națională de Integritate, combaterea corupției la nivel înalt și la toate nivelurile.

Consultați recomandările în RAPORTUL privind progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare care poate fi accesat la link-ul: https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/comm-2017-751_ro.pdf

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121