ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Premiul Peisajului - competiție pentru autorități publice și ONG-uri

Concursul „Premiul peisajului”, este o inițiativă a Consiliului Europei destinată conștientizării societății civile asupra valorii peisajelor naturale și culturale.

„Premiul peisajului” este oferit de Consiliul Europei și are ca scop sensibilizarea societății civile față de valoarea peisajelor, a rolului lor și a modificărilor aduse acestora.

Obiectivul său este de a recunoaște inițiative practice exemplare, care vizează obiective de calitate privind îmbunătățirea peisajului. Pentru înscrierea în această competiție este necesară transmiterea dosarului de candidatură, completat în limba română, engleză sau franceză, atât pe suport electronic cât și pe hârtie la registratura Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Termenul limită de depunere este 1 iulie 2016.

Pot participa autoritățile locale și regionale și grupările lor care, în cadrul politicilornaționale, au pus în practică politici sau măsuri de protecție, management și/sau amenajare a peisajelor, care s-au dovedit a avea efect de lungă durată și, astfel, au putut servi ca exemplu pentru alte autorități publice din Europa. Printre entitățile eligibile se numără și organizațiile non-guvernamentale care au avut contribuții particulare remarcabile la protecția, managementul sau amenajarea peisajului. Autoritățile locale sau regionale transfrontaliere pot participa, dacă gestionează în comun peisajul respectiv.

Premiul promovează în mod eficient dimensiunea teritorială a drepturilor omului și a democrației, recunoscând importanța măsurilor luate pentru îmbunătățirea peisajului pentru condițiile de viață ale oamenilor.
Competiția este destinată țărilor semnatare ale Convenției Europene a Peisajului (cunoscute sub numele de Convenția de la Florența) din 20 octombrie 2000. Până în prezent, convenția a fost ratificată de 35 state europene, inclusiv România, și semnată de alte patru state.
Mai multe informații despre eligibilitate și desfășurarea concursului, găsiți în Regulamentul pentru decernarea „Premiul peisajului” de către Consiliul Europei sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. si pe site-ul oficial http://www.coe.int/en/web/landscape/lanscape-award

Sursa: http://www.fonduri-structurale.ro/detaliu.aspx?t=Stiri&eID=17913

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord