ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Măsuri bugetare pentru gestionarea crizei refugiaților


Comisia Europeană a prezentat un prim set de propuneri concrete pentru constituirea sumei de 1,7 miliarde de euro pe care UE ar urma să o aloce, în 2015 și 2016, pentru gestionarea crizei refugiaților. Banii vor fi utilizați pentru a asigura asistență de urgență celor mai afectate țări din UE, pentru a mări personalul agențiilor UE din prima linie, precum și pentru a acorda asistență și ajutor umanitar în țări terțe.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Comisia Europeană a fost implicată în mod constant și continuu în găsirea unui răspuns coordonat la nivel european în problema refugiaților și a migranților. Am realizat multe într-un timp scurt. Și vom continua să lucrăm fără preget pentru a dezvolta soluții europene comune.”

 

Vicepreședintele pentru buget și resurse umane, Kristalina Georgieva, a declarat: „Europa se confruntă cu consecințele uneia dintre cele mai grave crize din istoria sa recentă. Am acționat rapid pentru a ne alinia resursele la priorități, dublând fondurile UE disponibile pentru a acorda ajutor refugiaților și comunităților care îi primesc. Folosim bugetul UE într-o manieră rapidă și flexibilă pentru a gestiona această criză.”

Propunerile se referă la fonduri în valoare de 801,3 milioane de euro pentru 2015, sumă care se va constitui în parte din fonduri noi, printr-un proiect de rectificare bugetară. Un al doilea set de propuneri, vizând restul de 900 de milioane de euro, va fi inclus într-un amendament la proiectul de buget pe 2016, ce va fi prezentat în luna octombrie 2015.

Fondurile în valoare de 801,3 milioane de euro vor fi distribuite în favoarea acțiunilor prioritare după cum urmează:
• 100 de milioane pentru consolidarea Fondului pentru azil, migrație și integrare (FAMI) și a Fondului pentru securitate internă (FSI); suma suplimentează fondurile de 73 de milioane de euro, deja epuizate;
• 1,3 milioane pentru majorarea fondurilor disponibile pentru cele trei agenții ale UE care acționează în domeniu (Frontex, Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO) și Europol);
• 300 de milioane pentru consolidarea Instrumentului european de vecinătate (IEV), pentru a permite majorarea Fondului fiduciar regional al UE ca răspuns la criza siriană și pentru a oferi asistență țărilor terțe care găzduiesc refugiați din Siria; împreună cu alte 200 de milioane care sunt în curs de redistribuire, Fondul va ajunge la un volum total de 500 de milioane de euro;
• 200 de milioane pentru a răspunde imediat cererilor din partea UNHCR, a Programului Alimentar Mondial și a altor organizații relevante, în scopul de a-i ajuta imediat pe refugiați.

Următoarele etape

În luna octombrie, Comisia va propune suplimentarea cu 900 de milioane de euro a proiectului de buget pe 2016, distribuiți după cum urmează:

• 600 de milioane către Fondul pentru azil, migrație și integrare și Fondul pentru securitate internă, precum și pentru suplimentări de personal în cadrul Frontex, EASO și Europol;
• 300 de milioane pentru a oferi ajutor umanitar refugiaților găzduiți în țările învecinate cu Siria și în alte țări terțe.

Context

Propunerile respectă acordul privind planul financiar pe șapte ani al UE. Pentru a constitui suma de 801,3 milioane de euro, statele membre nu trebuie să efectueze nici o plată suplimentară în 2015.

Autoritatea bugetară – Parlamentul și Consiliul – și-a luat angajamentul, săptămâna trecută, să urgenteze adoptarea acestor măsuri.

În cadrul reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din 23 septembrie 2015, statele membre au salutat propunerile Comisiei privind mobilizarea bugetului UE și s-au angajat să contribuie în egală măsură.

Comunicat de presa integral http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-5729_ro.htm
Sursa http://ec.europa.eu/romania/news/30092015_suplimentare_buget_gestionare_criza_refugiati_ro.htm

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord