ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Ultimele noutăți despre fondurile europene pentru mediul privat

La evenimentul ”Finanțări pentru mediul privat”, desfășurat în 19.11.20202, s-au înscris peste 120 persoane din Regiunea Centru și nu numai, peste 50% dintre cei înscriși reprezentand microîntreprinderi. Prezentările, link-ul înregistrării video și răspunsurile la întrebările adresate, le găsiți în material.

A fost un eveniment online ce s-a adresat celor ce sunt interesați de fonduri pentru a demara un start-up, pentru a dezvolta activitățile microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici.  Evenimentul a fost organizat de Centrul Europe Direct Regiunea Centru și structura gazdă Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, alături de gazde participând și reprezentanții Ministerului Economiei și ai Agenției pentru Finanțarea investițiilor în Mediul Rural. 

Discuțiile au început cu o scurtă prezentare a impactului fondurilor nerambursabile alocate firmelor private la nivelul Regiunii Centru,  susținută de domnul Simion Crețu, director general ADR Centru. O intervenție importantă a avut doamna Mădălina Novac, director executiv AIMMAIPE București, care a susținut o prezentare a Programelor de finanțare guvernamentale – Start-Up, granturi și investiții derulată la nivel național. Discuțiile au continuat apoi cu prezentarea fondurilor europene 2021-2027 pentru mediul privat din mediul rural realizată de doamna Lidia Delia Bogdan, director general adjunct CRFIR 7 Centru din Alba Iulia, alături de doamna director Emilia Luciana Șdira. Agenda zilei a mai propus participanților prezenți o prezentare a fondurilor sau a serviciilor derulate prin ADR Centru, respectiv a fondurilor europene 2021-2027 pentru mediul privat, derulate prin Programul Operațional Regional 2021-2027, susținută de domnul Ioan Levițchi, a Programului Național de Digitalizare Microîntreprinderi și IMM -  prezentat de doamna Adriana Scheau, precum și posibilitățile de identificare parteneri de afaceri internaționali prin rețeaua European Enterprise Network, prezentată de domnul Emil Toma. În final au fost prezentate sursele de informare privind la fondurile europene disponibile pentru societăți comerciale, doamna Monica Jorj subliniind importanța publicației electronice elaborate de ADR Centru, Catalogul Surselor de Finanțare Nerambursabile, apreciată de participanți ca fiind bine fundamentată și printre cele mai credibile de la nivel național.

Antreprenoriatul reprezintă esenţa economiei de piaţă, fiind o activitate ce se poate practica la orice vârstă, un motor de dezvoltare pentru orice economie, un cadru vital pentru locuri de muncă, pentru veniturile familiilor. Economia românească este încă în proces de dezvoltare, retehnologizare și modernizare, ADR Centru, fiind una dintre organizațiile ce a contribuit la susținerea mediului de afaceri, prin atragerea de fonduri europene pentru investiții în mediul privat. Din 2007 până în prezent, ADR Centru a evaluat aproape 2900 cereri de finanțare și am finanțat peste 1.600 de proiecte ale firmelor din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, cu o valoare totală contractată de peste 660 milioane euro strict numai pentru mediul de afaceri din toate cele șase județe. Sumarizând, putem spune că, în total, am sprijinit direct crearea a peste 5.000 de noi locuri de muncă și menținerea altor peste 30.000, achiziționarea a mai mult de 5.000 de bucăți echipamente industriale și a mai mult de 1.000 echipamente IT, la care se adaugă, construirea sau modernizarea a mai mult de 32.000 mp hale industriale și spații de birouri, în Regiunea Centru” au fost informațiile prezentate de domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.  

În acest an, mediul privat a trebuit să facă față unor situații grele, dar, dacă e să privim dincolo de aceste încercări, putem vedea că aceste provocări au ”forțat” antreprenorii să devină ceva mai inventivi, să-și diversifice serviciile, să-și regândească strategiile și să se adapteze noilor condiții de piață.

Din acest motiv, autoritățile, susținute și de Uniunea Europeană, au încercat să vină în întâmpinarea cerințelor mediului privat, au fost deschise măsuri de sprijin financiar, iar parte din solicitările adresate statului de către reprezentanții firmelor și-au găsit răspuns sau o mai mare deschidere pentru soluționare.

Majoritatea activităților economice au suferit din cauza pandemiei, solidaritatea și susținerea mediului privat fiind foarte importante.

  • Comisia Europeană a mobilizat 8,4 miliarde euro sub formă de granturi și împrumuturi, dar și sub forma unei serii de instrumente financiare personalizate, pentru a sprijini economia țărilor europene și, în special, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) în vederea adaptării la criză. De asemenea, aproximativ 1,4 miliarde euro au fost canalizate prin intermediul Fondul Social European pentru ajutarea cetățenilor și salvarea locurilor de muncă.
  • Răspunsul Uniunii Europene la criza economică determinată de coronavirus s-a concretizat prin implementarea unor inițiative financiare dedicate susținerii mediului privat și a angajaților. Astfel, au fost lansate două inițiative majore: Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus (CRII) și Inițiativa-plus pentru investiții în răspunsul la coronavirus (CRII +). Fondurile UE au ajutat comunitățile naționale, regionale și locale să facă față impactului socio-economic negativ al pandemiei de coronavirus.
  • Totodată la nivel european s-au adoptat norme temporare privind ajutoarele de stat, astfel încât guvernele să poată pune la dispoziția economiei lichidități pentru a sprijini cetățenii și pentru a salva locuri de muncă în UE. Ca exemplu, în cazulRomâniei: Guvernul a emis OUG nr. 130/31 iulie 2020 în baza căreia se acordă microgranturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții productive pentru firmele a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2.
  • Tot pentru sprijinul mediului de afaceri și al cetățenilor, Comisia a înființat Instrumentul de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE).Acesta a devenit activ în luna septembrie 2020 și are scopul de a ajuta oamenii să își păstreze locul de muncă în timpul crizei. Conform evaluării Comisiei Europene, măsurile eligibile în cadrul instrumentului SURE sunt șomajul tehnic, programul de muncă flexibilă, scheme destinate unor categorii de liber profesioniștii a căror activitate a fost redusă/întreruptă urmare a pandemiei COVID-19, precum și sporuri și alte măsuri similare acordate personalului medical pentru recunoașterea meritelor acestora. Aceste măsuri sunt deja implementate de către Guvern și multe firme au putut beneficia de ele.

Vorbind la nivel regional, în perioada imediat următoare, ADR Centru va gestiona cea de-a doua acțiune de finanțare cuprinsă în Programul Naţional de Digitalizare a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, având alocat un buget pentru Regiunea Centru de 12.438.000 euro. Nu în ultimul rând, așteptăm lansarea națională a Planului Național de Recuperare și Reziliență, unde, în cadrul unui pilon specific, este prevăzută finanțarea creșterii competitivității mediului de afaceri prin acces la retehnologizare, automatizări industriale, digitalizare precum și prin îmbunătățirea calității produselor și serviciilor obținute de acestea; creșterea aportului activităților de transfer tehnologic la obținerea de produse și servicii inovative competitive pe piață, digitalizarea activităților pentru marile servicii publice din domeniul sănătății și educației și creșterea capacității de reziliență a României în domeniul sănătății și a crizelor alimentare – suma alocată la nivel național fiind de peste 5 miliarde euro. Pentru perioada 2021-2027 a fost gândit un pachet de redresare economică în valoare totală de 1.800 miliarde euro, la nivel european. Din această sumă, pentru România vor fi disponibili aproape 80 de miliarde de euro (79.917.000.000 euro), în cadrul bugetului multianual 2021-2027, din care o parte din resurse vor putea fi folosite pentru a pune în practică planul de redresare în următoarea perioadă.

Despre toate aceste aspecte au vorbit invitații evenimentului și reprezentanții ADR Centru.

 Aveți mai jos prezentările susținute: 

Programe de finanțare guvernamentale – Start-Up, granturi și investiții  

Programul National de Digitalizare a IMM-urilor

Oportunitati de finantare IMM-uri mediul urban 2021-2027

Servicii pentru afaceri la nivelul Regiunii Centru - EEN

Surse de informare si abonare pe tema fondurilor europene disponibile

Înregistrare video eveniment: Prezentari, intrebari si raspunsuri din timpul evenimentului

Chestionar eveniment: https://tinyurl.com/yymq9fc3

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord