ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

APROAPE 9 MILIARDE LEI FONDURI NERAMBURSABILE, ATRASE ÎN JUDEȚUL MUREȘ ÎN PERIOADA 2014-2020

Impactul fondurilor europene în județul Mureș!

În urma derulării dezbaterii pe tema fondurilor europene, ce a avut loc la Sala mare de ședințe a Consiliului Județean Mureș, cetățenii au aflat că în perioada 2014-2020, din fonduri nerambursabile, prin variatele programe operaționale, aproape 9 miliarde de lei au fost investiți în proiecte de dezvoltare ale județului. 

Peste un miliard din aceste fonduri, sunt atrase prin Programul Operațional Regional 2014-2020, coordonat la nivel regional de către ADR Centru. Peste 120 de persoane au fost prezente la eveniment și alte aproape 2000 de persoane au văzut transmisiunea live a evenimentului. Dezbaterea, organizată de Centrul Europe Direct Regiunea Centru din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, a reunit reprezentanți ai administrației locale, experți în fonduri europene, reprezentanți ai mediului privat, cetățeni români și străini interesați de proiectele care pot asigura bunăstarea oamenilor din județ.

Au venit în fața cetățenilor, au prezentat și au răspuns celor 60 de întrebări puse în timpul întâlnirii, sau transmise în mediul on-line, domnul Peter Ferenc - Președinte CJ Mureș, doamna Codruța Togan - Manager public al județului, doamna Dana Ijac - Șef Serviciu în cadrul primăriei Municipiului Târgu Mureș, doamna Daniela Lupei - Director OJFIR Mureș, doamna Loredana Butuza - reprezentant OIR POSDRU Centru, precum și echipa de experți coordonată de Simion Crețu, director general ADR Centru. De asemenea, doamna Mara Togănel, Prefect al județului Mureș a răspuns invitației noastre și a subliniat buna colaborare cu instituțiile reprezentate de ceilalți invitați, precum și importanța acestui gen de evenimente pentru conștientizarea publicului larg cu privire la rolul fondurilor europene.

Evenimentul promovat radio și on-line, a avut impact la aproape 20.000 de persoane și aproape 4.000 de interacțiuni au fost generate de transmisiunea live a discuțiilor, preluată de către mass-media locală. Astfel, după prezentările susținute de către invitații ADR Centru, participanții interesați de impactul fondurilor nerambursabile au solicitat răspunsuri despre resursele disponibile pentru finanțarea mediului privat, a centrelor sociale, a infrastructurii de sănătate, dar și despre stadiul și perspectivele de finanțare a proiectelor de alimentare cu apă ale județului sau a proiectelor culturale. Simplificarea procedurilor de lucru, programe de educație moderne, turism, tehnologizarea fermelor, dar și alte întrebări au fost adresate de către participanți, răspunsul fiind acordat în cadrul evenimentului. La întrebările la care nu s-a răspuns în cadrul întâlnirii, din cauza epuizării timpului alocat, sunt atașate răspunsurile în acest material. Dezbaterea s-a purtat prin intermediul platformei sli.do, dar au fost preluate și întrebările adresate prin formularul de înscriere. Atât materialele prezentate de către organizatori și invitați, cât și întrebările și răspunsurile formulate se regăsesc atașate comunicatului, pe paginile www.adrcentru.ro și www.Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

   ”Ne bucurăm de numărul mare de cetățeni prezenți, interesați de soarta județului și de proiectele care au susținut, dar mai ales care ar putea susține dezvoltarea localităților. Și la această dezbatere de la Mureș, numărul ridicat de întrebări adresate de către cei prezenți ne-a demonstrat că fondurile europene sunt un subiect ce generează mare interes, că necesitățile de finanțare sunt variate și că nu putem noi, din cadrul ADR Centru sau colegii noștri de la OJFIR și OIRPOSDRU să acoperim toate domeniile și toate așteptările pe care le au cei cu care lucrăm sau care doresc finanțare. Reușim, prin aceste evenimente, să transmitem oamenilor, dimensiunea reală a investițiilor din fonduri europene, să aflăm ceea ce consideră cetățenii că ar fi mai important pentru ei ca finanțare, să vorbim despre problemele comunităților și să intermediem o discuție între reprezentanții administrației publice și celelalte părți ale societății”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Pentru a cunoaște cât mai mulți cetățeni proiectele finanțate prin fonduri europene din Regiunea Centru, Centrul Europe Direct Regiunea Centru din cadrul ADR Centru organizează această suită de dezbateri, cu scopul de a transmite informații cât mai complete și punctuale asupra amplorii sprijinului european care susține dezvoltarea fiecăruia din județele: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Sub forma unei caravane de informare a cetățeniilor, în fiecare municipiu reședință de județ, este susținut un eveniment deschis publicului, până acum având loc astfel de dezbateri în Brașov, Miercurea Ciuc, Alba Iulia, Sibiu și Mureș, ultima întâlnire cu publicul larg fiind programată în martie în județul Covasna. Invitații prezintă cetățenilor care este nivelul resurselor financiare alocate și locul unde sunt investite fondurile europene, care sunt rezultatele obținute și beneficiile pe termen lung al proiectelor. Bugetul activităților este asigurat de Comisia Europeană pentru realizarea acestor activități vizează îmbunătățirea cunoștințelor publicului larg cu privire la activitățile Comisiei Europene în contextul Politicii de Coeziune. Aceasta cuprinde instrumentele financiare: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul de Coeziune (CF) și Fondul Social European (FSE) și este prezentă zilnic în viața cetățenilor europeni, de peste 30 de ani. Această politică este cea mai apropiată de cetățeni, deoarece sprijină programele pentru 11 obiective tematice, acoperind o treime din bugetul Uniunii. Cu toate acestea, oamenii încă nu sunt pe deplin conștienți de valoarea adăugată a politicii de coeziune în regiunea lor.

Prezentare proiecte CJ Mures

Prezentare proieecte Primaria Targu Mures

Prezentare proiecte PNDR

Prezentare proiecte OIR POSDRU

Prezentare proiecte POR -ADR Centru si previziuni finantare 2021-2027

Raspunsuri intrebari eveniment

 

 

 

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord