ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Vino să afli unde sunt fondurile europene din județul tău! Începem în 30 octombrie 2019, la Brașov.

Brașovenii, invitați să discute despre utilizarea fondurilor europene în județ.

În 30 octombrie 2019, începând cu ora 11.00, vă așteptăm la Centrul Cultural Reduta din Municipiul Brașov, să vorbim despre proiectele europene deja realizate sau care doriți să fie implementate în județ.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prin Centrul de informare a cetățenilor Europe Direct Regiunea Centru, alături de Consiliul Județean Brașov, organizează un eveniment dedicat locuitorilor din județul Brașov, o dezbatere în care se va discuta despre proiectele și îmbunătățirile de care ne bucurăm în ultimii ani, prin atragerea de fonduri europene. Pe lângă reprezentanții organizatorilor, vor mai lua cuvântul reprezentanții Primăriei Municipiului Brașov, reprezentanții AFIR – agenția națională ce gestionează fonduri europene în mediul rural, precum și ai POCU - programul european ce investește în formarea și dezvoltarea resurselor umane.

Pe parcursul a două ore, vă propunem o agendă interactivă cu prezentări și discuții, cu întrebări la fața locului sau on-line. Vom prezenta proiectele finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională la nivel județean, o prezentare a fondurilor alocate și atrase la nivel regional, dar și perspectivele pentru următoarea perioadă de finanțare 2021-2027 a Uniunii Europene. Sunt invitați toți cetățenii din județul Brașov, să participe și să se implice în acest eveniment, dacă sunt interesați să afle care sunt proiectele europene care au susținut dezvoltarea din ultimii ani în municipiile și orașele din județ, care vor să știe destinația fondurilor europene în mediul rural din sate și comune, dar și care e impactul proiectelor de dezvoltare a resurselor umane din Regiunea Centru. Toți participanții vor primi din partea organizatorilor materiale informative și promoționale, vor putea vizita expoziția cu imagini a proiectelor finanțate din fonduri europene și vor putea continua discuțiile cu invitații la o cafea.

Pentru participare, înscrierea la eveniment se face prin accesarea link-ului următor: shorturl.at/sxJN4

”În 30 octombrie 2019 începem seria celor 6 dezbateri cu cetățenii pe care dorim să le organizăm în municipiile reședință de județ din Regiunea Centru. În acest an vom fi la Brașov, la Miercurea Ciuc și la Alba Iulia, iar în 2020 vom continua cu Sibiu, Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe. Prin ADR Centru, din 2007 și până în prezent, am derulat peste 1 miliard de euro fonduri nerambursabile în Regiunea Centru, pentru proiecte de dezvoltare a mediului urban din regiune, un buget cu mult peste disponibilul administrației publice pentru investiții sau al firmelor private. Iar cetățenii și mass-media ne întreabă din ce în ce mai des - unde sunt investite aceste fonduri? Care este rezultatul acestor proiecte? Pe parcursul acestor dezbateri vom răspunde atât noi, cât și administrația publică și ceilalți colegi, în ce domenii și ce valori s-au atras în județ, iar pe cetățeni îi vom ruga să ne spună ce domenii consideră ei că sunt mai importante pentru a se dezvolta prin proiecte, raportându-ne la criteriile de finanțare ce se vor publica în perioada următoare” a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Context evenimente:

Pentru a cunoaște cât mai mulți cetățeni proiectele finanțate prin fonduri europene din Regiunea Centru, se va organiza o suită de dezbateri, cu scopul de a transmite publicului larg informații cât mai complete și punctuale asupra amplorii și impactului fondurilor europene atrase în fiecare județ din regiune: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Sub forma unei caravane de informare a cetățeniilor, se va organiza, în fiecare municipiu reședință de județ, câte un eveniment deschis publicului la care se estimează o participare de circa 100 persoane. Alături de organizatori vor fi și reprezentanții AFIR și POCU și reprezentanții autorităților publice locale. Toți invitații au rolul de a prezenta cetățenilor din fiecare județ al Regiunii care este nivelul resurselor financiare alocate și locul unde sunt investite fondurile europene, care sunt rezultatele obținute și beneficiile pe termen lung al proiectelor.

Organizatori:

Prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, autoritățile locale și județene, organizațiile ne-guvernamentale și întreprinzătorii din Regiune au acces la fondurile europene derulate prin programele PHARE si prin Programul Operațional Regional. Tot prin ADR Centru, comunitățile din Regiune vor avea acces la Fondul European pentru Dezvoltare Regională, pentru finanțarea de investiții în sectorul productiv, infrastructură, educație, sănătate, dezvoltare locală și întreprinderi mici și mijlocii. ADR Centru s-a preocupat constant de informarea cetățenilor în privința rezultatelor și beneficiilor aduse comunității de proiectele europene și de inițiativele care au susținut îmbunătățirea calității vieții cetățenilor într-un ritm rapid. Începând cu anul 2013, prin proiectul Europe Direct Regiunea Centru, echipa ADR Centru propune și derulează activități de comunicare și informare dedicate elevilor, studenților, mass-media, șomerilor, angajaților, angajatorilor, dar și publicului general.

Bugetul activităților este asigurat de Comisia Europeană pentru realizarea acestor activități vizează îmbunătățirea cunoștințelor publicului larg cu privire la activitățile Comisiei Europene în contextul Politicii de Coeziune. Politica de Coeziune (care cuprinde instrumentele financiare: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul de Coeziune (CF) și Fondul Social European (FSE)) este prezentă zilnic în viața cetățenilor europeni, de peste 30 de ani. Această politică este cea mai apropiată de cetățeni, deoarece sprijină programele pentru 11 obiective tematice, acoperind o treime din bugetul Uniunii. Cu toate acestea, oamenii nu sunt pe deplin conștienți de valoarea adăugată a politicii de coeziune în regiunea lor. Evenimentele propuse promovează beneficiile aduse de către Politica de Coeziune în fiecare regiune și implicarea cetățenilor în evaluarea valorii adăugate a acestei politicii în fiecare regiune, dar, în același timp, stimulează dezbaterile în formate interactive și inovatoare pentru toate categoriile de public țintă.

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord