ed logoadr logoue logo frontregio logo front

 

Pe data de 26 mai 2019, avem programat examenul maturității noastre europene!

Prima ediție a ziarului ”EU.cetățean.ro, mai informat, mai implicat”, a plecat în 10.000 de exemplare către 110 destinații. Ne aflăm acum într-o perioadă în care trebuie să lăsăm deoparte orgoliile și neîmplinirile, să plecăm mai puțin urechea la gălăgia care tulbură viața publică, gândindu-ne,în schimb, mai responsabil 

 la viitorul României în cadrul Uniunii Europene. 

Țara noastră este profund și definitiv ancorată în spațiul european, iar faptul că suntem membri ai Uniunii, implică beneficii, onoare, dar și responsabilitate, despre care e bine să vorbim cu orice prilej. Iar acele prilejuri vin și le găsim mereu în jurul nostru, trebuie doar să le valorizăm și să vorbim cu curaj despre ele.

Pentru instituția noastră, un motor și un catalizator al dezvoltării locale și regionale, ultimele zile au abundat în exemple pozitive pentru susținerea de care se bucură curentul pro-european în Regiunea Centru.

De departe, efectele economice ale aderării noastre la spațiul comunitar au dus la creșterea investițiilor, la îmbunătățirea stabilității în viața social-economică și asta în special pentru că am primit în plus peste 35 miliarde de euro, față de cât am contribuit la bugetul Uniunii, începând cu anul 2007. Înainte de aderare, PIB-ul pe cap de locuitor era de numai 39% din media UE și acum se apropie de 60%. Salariul mediu net a crescut de la 866 lei (adică vreo 246 euro) în 2006, la mai mult de 2.900 lei (respectiv peste 600 euro) în februarie 2019.

Dar, contează și experiența dobândită, ca țară, precum și investițiile realizate din fonduri publice, europene sau naționale. În 2006 exporturile României erau de 25,8 miliarde euro şi importurile au fost de peste 40,7 miliarde euro. În 2018 am atins valoarea de 67,7 miliarde euro pentru exporturi, de aproape trei ori mai mult decât în urmă cu zece ani! Iar mediul privat a reacționat imediat și soldul investițiilor străine directe în România s-a dublat față de 2006, depășind valoarea de 70 miliarde euro în anul 2017.

În perioada 2007-2013, Regiunea Centru s-a poziționat între primele trei din țară, atât în privința PIB, cât și a investițiilor străine, cu rezultate importante în absorbția fondurilor europene: aproape 12.000 de proiecte finalizate, cu o valoare totală de peste 28 miliarde lei, au generat bunăstare și creștere economică, în toate domeniile vieții economice-sociale. Dintre acestea, de când suntem membri ai Uniunii Europene, ADR Centru a gestionat direct peste 2000 de cereri de finanțare, care solicitau peste 1,5 miliarde euro. S-au contractat în total peste 1300 de proiecte, din care s-au finalizat cu succes mai mult de 1250, atingând un grad de absorbție de peste 82,5%, în cazul fondurilor alocate prin POR 2007-2013, și de peste 96%, în cazul fondurilor alocate prin POSCCE 2007-2013, pentru sprijinirea exclusivă a IMM și ONG. Practic, vorbim de modernizarea infrastructurii locale și regionale în aproape toate domeniile, dar și de mai mult de 7.000 locuri de muncă nou create, precum și încă aproximativ 30.000 locuri de muncă păstrate.

Acum implementăm în Regiunea Centru Programul (REGIO) 2014-2020, care vizează creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților. Avem alocate în total peste 850 milioane euro pentru întreaga perioadă de programare și deja sunt depuse peste 1.320 cereri de finanțare, a căror valoare totală este de peste 2,3 miliarde euro. Din acestea peste 600 de proiecte sunt deja contractate, având un grad de contractare apropiat de 80%, iar unele dintre inițiative, în special din mediul privat sunt finalizate cu succes.

În ultima lună am vorbit despre aceste rezultate, și de multe altele, în întâlniri directe cu peste 400 cetățeni, în centrele universitare din Alba Iulia, Sibiu, Târgu Mureș și Brașov. Avem o intensă campanie de informare și conștientizare în plină derulare în acest moment, prin Centrul Europe Direct Regiunea Centru, prin care dezbatem teme referitoare la viitorul Europei. La propunerea Reprezentanței Comisiei Europene în România, i-am întrebat pe oameni ce ar alege: o Uniune Europeană în care să realizăm mult mai mult cu toții, sau vor o Uniune Europeană cu state mult mai independente? După ce i-am ascultat, suntem siguri că entuziasmul, pasiunea, dar și modestia dublată de o inteligență responsabilă, pot defini un nou viitor, mai bun pentru țara noastră. Tinerii și toți cei cu care am vorbit au susținut indiscutabil ideea de a întări Uniunea Europeană, de a face mult mai mult, împreună. Am văzut sute de oameni, din firmele din Brașov, Mureș sau Alba – și vom vedea mulți alții – care respectă și apreciază sprijinul european, care susțin implicarea civică, vor să lucreze împreună și doresc să participe la scrutinul din 26 mai 2019.

A venit momentul maturității noastre europene. A venit momentul să reflectăm, să colaborăm, împreună cu toate instituțiile, alături de toate statele membre ale Uniunii și cu toate autoritățile, dar și cu oamenii, modalitățile de apărare și de consolidare a construcției europene în mijlocul căreia ne aflăm. De aceea, vă transmit singurul mesaj cu adevărat european și responsabil potrivit acestor zile: să mergem cu toții la vot, la alegerile din 26 mai! Pentru viitorul nostru și al copiilor noștri!

Puteți consulta întreaga publicație accesând link-ul: ed. 1 2019 Ziar Eu.cetatean.ro

Demo

CENTRUL DE INFORMARE EUROPE DIRECT
Regiunea Centru

Strada DECEBAL, Nr. 12, cod postal 510093,
Alba Iulia, Judetul Alba
Tel: 0358 403 121
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Navigând în continuare pe site-ul www.europedirect-adrcentru.ro vă exprimați acordul cu privire la politica de confidențialitate. Mai multe detalii aici. Sunt de acord